Sunt lesne de identificat problemele pe care le pune operationalizarea (cat de urgenta posibil in conceptia actualei guvernari) a unui sistem de pensii private, mai precis a unui mecanism de asigurari format din mai multe fonduri de pensii administrate privat, zise si universale, la care asiguratii (in general persoane care mai au cel putin 20 de ani pana la varsta de pensionare) ar cotiza
obligatoriu cu o parte din contributiile actuale pentru pensii (ce in prezent merg in totalitate la sistemul public de pensii).
Ce societati private ar urma sa fie autorizate a administra fondurile respective de pensii? Ce criterii ar trebui sa indeplineasca acestea pentru a primi o asemenea autorizare? Ce garantii ar trebui sa prezinte? Ce ar avea voie si ce nu sa faca cu banii stransi? Caci, atentie, contributiile asiguratilor ar fi obligatorii si nu facultative.
Cat anume din actualele contributii pentru pensii ar urma sa se indrepte catre fondurile administrate privat? Si ce va face sistemul public de pensii, in masura in care nici actualele contributii pentru pensii, integral indreptate catre acesta, nu-i sunt suficiente pentru a face fata?
Dincolo de increderea care trebuie sa existe si de reglementarea stricta, sistematic supravegheata, spre a nu se petrece ceea ce s-a intamplat de pilda la FNI, doua probleme ridica introducerea fondurilor universale de pensii, ambele constituind obstacole greu de trecut.
Prima este finantarea pentru inceput si pentru o buna bucata de timp dupa aceea, caci sustragerea, pentru crearea fondurilor universale de pensii, a unei parti din actualele contributii la sistemul public de pensii l-ar putea face pe acesta din urma si mai incapabil sa achite pensiile aflate pe rol.
Este exclus ca bugetul de stat, care se gaseste el insusi intr-o situatie permanent tensionata, sa faca ac
