Anul 2006 va marca inceputul, desi timid, al marii restructurari in agricultura. Aceasta este semnificatia de fond a introducerii, dupa ani si ani de amanari, a impozitului pe terenul agricol. Cresterea incasarilor la buget de pe urma introducerii impozitului agricol este doar un efect de importanta secundara, desi, gratie respectivului plus de incasari, guvernul care va fi in functiune se va putea angaja intr-o alta actiune de rezolvare a problemelor sociale din agricultura in perspectiva integrarii in Uniunea Europeana, anume in acordarea unei rente viagere celor in varsta care sunt gata sa-si vanda sau sa-si arendeze micile lor parcele catre societati sau asociatii agricole.

Prin introducerea unui impozit agricol mai semnificativ, incepand de anul viitor, o restructurare dureroasa va porni, in mod obiectiv, in agricultura, mai ceva decat aceea din industrie, care, printre altele, a dus la pierderea, intr-un deceniu, a circa 3,5 milioane de locuri de munca. De impozitul agricol vor fi afectati circa 5 milioane de proprietari de exploatatii agricole si, indirect, cei peste 10 milioane de cetateni ai Romaniei (respectiv 47% din populatia tarii) care traiesc in mediul rural.

Analiza grilei de impozitare ar urma sa nu-i sperie pe detinatorii de terenuri agricole, caci impozitele sunt modice. Impactul insa va fi mare. De ce?

In contextul specific din perioada postdecembrista, o mare parte din agricultura privata, redevenita preponderenta in urma reformei fondului funciar, dar confruntata cu o totala lipsa de resurse financiare si inventar agricol, s-a retras catre sine, catre o economie de tip natural. Mica productie, segmentul dominant in sectorul agricol privat, a devenit exemplul tipic de decuplare a economiei reale de economia monetara in favoarea economiei naturale, a economiei necontabilizate. Acest segment, in contextul oprimarii sale prin