De la Shakespeare stim ca nimic nu este ce pare a fi. In ultimii ani constatam ca, in politica, aceasta invatatura este dureros de adevarata. Am ajuns cu gandul la bardul englez pentru ca in piesele lui istorice a scris despre conspiratii si tradari, despre slabiciunile si tenebrele sufletului omenesc. Nici un personaj al acestor piese, care vorbesc in fond si despre politica, nu scapa neatins, caci tot ce se leaga de putere corupe fiinta umana.
Politica romaneasca isi asteapta inca marii scriitori. In absenta unui autor de geniu, intrigile si conspiratiile de pe scena bucuresteana nu pot deveni o drama shakespeareana. Se ocupa de ele doar jurnalistii si analistii, carora le lipseste perspectiva tragica, dar detecteaza bine derizoriul si sesizeaza rapid contradictia dintre aparentele unui gest politic si esenta sa. Cele intamplate in ultima saptamana ilustreaza poate mai bine decat am fi dorit aceasta contradictie.
Incepem cu evenimentul care a dominat scena, si anume demisia Monei Musca din guvern si din conducerea PNL. Prezentata ca un gest dictat de consecventa si principii si mai ales venita din partea celui mai popular ministru al guvernului, aceasta demisie da o lovitura de imagine echipei conduse de Calin Popescu Tariceanu. Nu cred ca Mona Musca nu a calculat consecintele si daunele produse.
Nu ne permitem, desigur, sa-i facem proces de intentie doamnei Musca, dar este de datoria noastra sa examinam critic inlantuirea evenimentelor si argumentelor demisiei. Vom vedea ca, privite in ordine cronologica, aceste argumente dobandesc o oarecare precaritate care ne trimite cu gandul in spatele scenei, in culisele agitate ale politicii noastre.
Sa recapitulam, asadar: Mona Musca ii reproseaza premierului ca a renuntat la demisia sa dupa ce o declarase irevocabila. Dar, inca inainte sa se intoarca premierul de la Bruxelles, insasi doamn
