Respingerea categorica a Constitutiei Europene si dezacordul bugetar penibil dintre presedintele francez Jacques Chirac si premierul britanic Tony Blair la summit-ul din iunie au aruncat UE intr-o criza de identitate. Umilite si debusolate, autoritatile „centrale“ de la Bruxelles au intrat in panica.

Printre alte semnale de protest, rezultatele referendumurilor din cele doua tari fondatoare ale UE au demonstrat resentimentele profunde ale cetatenilor vest-europeni fata de extinderea Comunitatii spre Estul „sarac“ al continentului. Astfel, politicienii europeni au fost fortati sa ia in calcul o sistare temporara sau permanenta a extinderii comunitare. Franta a promis ca va supune unui plebiscit orice noua aderare la UE. Sondajele de opinie au aratat clar ca majoritatea vest-europenilor ar vota contra acceptarii Turciei si Ucrainei in UE. Discutiile despre limitarea extinderii i-au socat pe „candidati“, care, inghesuiti la poarta de intrare a UE, sperau sa devina membrii loiali ai unei aliante politice care sa le asigure democratia, prosperitatea si securitatea.

Cu 25 de tari membre, UE nu mai poate functiona satisfacator fara reforme procedurale si legale. In cadrul conventiilor actuale, institutiile centrale de la Bruxelles nu au suficienta autoritate ca sa dirijeze o comunitate cu 25 de state, in care fiecare participant are drept de veto. Fara reforme care sa-i imputerniceasca pe „guvernantii“ comunitari, UE risca sa ramana un fel de piata comuna cu statut legal redus si cu autoritate politica derizorie. Varianta de „Europa a natiunilor“, cu o structura fragmentata, cu obligatii comunitare minime si cu o asociere politica limitata, este mult mai putin tentanta atat pentru est-europenii din UE, cat si pentru tarile care aspira sa devina membre in viitor.

Aliniati la poarta de intrare, cel putin alte 12 state din Estul continentului spera sa