PSD ar putea renunta la functiile de presedinti ai Senatului si Camerei Deputatilor, in schimbul unor alte functii importante in Parlament (in birourile permanente sau in conducerea unor comisii importante).
Ipoteza a fost lansata ieri de purtatorul de cuvant al PSD, Cristian Diaconescu, dar retractata o ora mai tarziu. Dupa ce Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu au luat foc.
Replicile social-democrate erau aruncate chiar in momentul in care PD anunta ca schimbarea presedintilor celor doua Camere este „testul coalitiei”.
Strategie anti-Nastase
Intrebat daca partidul sau se gandeste sa renunte la sefia celor doua Camere ale parlamentului, Cristian Diaconescu a spus ca o decizie in acest sens va fi luata in urma unei discutii interne „extrem de serioase”.
„Vom vedea, cu toate plusurile si minusurile, unde putem fi utili si unde credem noi ca prezenta reprezentantilor PSD poate avea un sens pozitiv”, a spus Diaconescu.
Saptamana trecuta, „Evenimentul zilei” a relatat, citand surse din PSD, despre intentia presedintelui social-democrat, Mircea Geoana, de a genera in partid un curent de opinie favorabil renuntarii la functiile de presedinti ai Camerelor, in schimbul altora mai importante in parlament, cu scopul de a submina pozitia lui Adrian Nastase.
O anumita parte a PSD a luat in calcul aceasta varianta, privind-o fie ca pe o strategie anti-Nastase, fie ca pe una de evitare a anticipatelor - in cazul in care coalitia pica propiul test.
Contactat telefonic de EVZ, Mircea Geoana a declarat doar ca pierderea functiilor de presedinti ai Camerei Deputatilor si Senatului ar reprezenta o „infrangere politica pentru PSD”.
Diaconescu s-a razgandit
Declaratiile lui Cristian Diaconescu i-au pus insa pe jar pe Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu, presedintii celor doua Camere. Prim