Nu-i prudent să vorbeşti despre ele. Cu atît mai puţin să scrii despre ele. Pe imaginea lor publică s-a pus propreală. Nu au parte de recenzii şi de comentarii, şi nu cunosc ieşirea la rampă sub forma unor mese rotunde sau conferinţe organizate pe marginea lor. Într-un cuvînt, sînt acele cărţi ce au fost împinse în zona de existenţă a catacombelor livreşti. Haloul ce pluteşte în jurul lor e unul de consens temător, iar atmosfera din jurul lor e una de conspiraţie a tăcerii. Sînt rău-famate şi au ceva din spectrul respingător al unei boli contagioase. Tocmai de aceea, dacă le pomeneşti titlurile altfel decît pe un ton de critică asiduă şi indignată, rişti să împrumuţi ceva din aureola molipsitoare a destinului lor, un destin de cărţi osîndite să circule clandestin şi despre care, dacă te încumeţi să vorbeşti, nu o faci decît în cerc restrîns, trăind mereu cu teama de a nu fi cumva greşit înţeles. Acestea sunt cărţile clandestine, un fel de strigoi care circulă prin lume şi pe care uneori ni le-am dori definitiv îngropate în uitare.
Nu e deloc vorba de cărţile mediocre a căror lipsă de valoare le osîndeşte să-şi piardă cu timpul urma şi nici de cărţile exotice pe care nevoia snoabă a celor dornici de extravaganţe le preschimbă în ipostaza comercială a unor excitante livreşti. Nu, nu de mediocritate sau exotism e vorba aici, cum nici măcar de literatura de sertar sau de broşurile cu aer conspirativ nu e vorba. Toate acestea nu sunt decît forme derivate ale unui alt tip de carte, unul aparte şi ciudat, pe care am ales să-l numesc: carte clandestină.
Cînd spun ,carte clandestină" nu mă gîndesc neapărat la cărţile ale căror exemplare au fost odată arse în piaţa publică, sau a căror publicare a fost uneori interzisă sau, în fine, al căror conţinut au fost cenzurat în trecut. Nici unul din aceste exemple nu pot ilustra familia atît de rău-famat
