Pe unde se tace...
Mărturisesc că de cînd aceste două cărţi au poposit pe noptiera mea, citesc cîteva pagini, nu mai multe, mă minunez de fiecare dată şi mai departe nu prea ştiu ce să fac. Uzanţa îmi cere să scriu despre ele, dar mie nici că-mi vine. Şi asta nu pentru că nu mi-ar plăcea, dimpotrivă, simt chiar acel impuls egoist de a nu împărtăşi cu ceilalţi ceea ce iubeşti din teama că plăcerea se va diminua, ci pentru că nu prea ştiu ce ar trebui spus şi nici măcar în ce fel să mă apropii cît mai just de astfel de texte carora li se zice, totuşi, poezie. În ciuda frustrării, astfel de momente în care criticul se vede neputincios îi creează şi satisfacţia că literatura mai are zone misterioase, unde se ascund minunăţii nebănuite.
Deşi se pot citi şi distinct, cele două cărţi au fost gîndite împreună şi se înfăţişează ca două acte poetice gemene. Ele sînt, cu siguranţă, experimentul anului şi, probabil, şi cele mai frumoase şi mai interesante cărţi de poezie din 2005. Dan Stanciu şi Iulian Tănase s-au inspirat fiecare din cele 13 desene ale graficianului Sasha Vlad (nu este prima dată cînd cei trei colaborează) scriind două cărţi în oglindă. Cele 13 bizare prezenţe grafice venite tocmai din San Francisco dau şi titlurile aproape identice (doar ordinea enumeraţiei diferă) ale cărţilor alcătuite, firesc, din cîte 13 secvenţe textuale. E greu de spus ce anume semnifică bizarele nume. Ele sînt, în acelaşi timp, trupuri, stări, dimensiuni, forme, spaţii, medii, efigii, semnale... Dar, veţi vedea, e foarte bine că e aşa!
La Dan Stanciu, primul în ordinea lecturii mele, aceste secvenţe sonore magice declanşează, într-o stranie incantaţie de dicţionar,ezoteric, explorări iniţiatice prin memoria inconştientă a limbajului. Se conturează astfel harta cu mai multe dimensiuni (geologice, topografice, mediumnice, de brevia
