Sesizare

Deci, în noaptea de marţi spre miercuri a.c., fosta cu care domiciliez separat în acelaşi apartament de două camere decomandate de la Sala Palatului, deasupra la Pantofi, dar nu mai vorbim decît strictul necesar, că nu se mai poate discuta cu ea de cînd a dat în patima cititului şi nu-şi mai îndeplineşte nici o datorie conjugală - nu tu gătit, nu tu călcat, nu plimbat cîinele, iar pensia ei amărîtă o risipeşte toată pe cărţi, deşi, cînd am luat-o, era o femeie de treabă, dintr-o familie cumsecade şi nimeni n-ar fi crezut că o să ajungă în halul ăsta, rîsul lumii. Deci, în noaptea spre Sfîntul Ilie 2005, poate şi fiindcă era o presiune atmosferică între două averse cu aspect de vijelie şi descărcări electrice, fosta a devenit agitată, presupun că a intrat în sevraj că nu mai avea nici o carte pe noptieră şi îşi consumase tot raftul întîi. Am auzit zgomote suspecte şi pe urmă am văzut-o rujîndu-se la oglinda din baia comună. "Unde te duci la ora asta?" m-am simţit dator să o întreb, că ea nu se rujează decît cînd pleacă de acasă. "Să plimb cîinele" - a zis, dar n-a luat cîinele, care dormea în bucătărie, a luat doar levierul din debara şi a plecat ca teleghidată, lăsînd uşa deschisă. N-a lipsit mult, circa 34 de minute. S-a întors cu o mutră mulţumită şi o pungă plină, pe care scria Humanitas bunul gust al libertăţii. A pus levierul la locul lui, a intrat în dormitor, a încuiat uşa, şi de atunci e linişte. Calculatoarele şi DVD-urile care am auzit la Ştiri nu le-a luat ea, dar mai mult ca sigur a lăsat şi acolo uşa vraişte, cum face şi acasă. Fiind vorba de un loc luminat şi circulat, s-o fi găsit cineva normal la cap să le ia. (A. B.)

Pe aripile vîntului

Înainte de '89, o familie de prieteni colecţiona artă neagră. Obiecte splendide populau casa, le ştiam simbolurile, cum er