Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sah cu anticipatele la Tariceanu

Publicat in Romania Libera, miercuri 3 august 2005 · ·

PD si PNL au transformat dezbaterea despre alegerile anticipate intr-o veritabila telenovela. Democratii sustin ca daca Alianta esueaza in indeplinirea obiectivelor, trebuie sa se organizeze anticipate. Desi democratii sustin ca au acceptul PNL, liberalii spun ca anticipatele nu sunt o prioritate si ca, daca procedura s-ar declansa in septembrie, acestea nu s-ar putea organiza mai devreme de februarie 2006. In plus, liberalii banuiesc PD ca, de fapt, urmareste doar sa ia fotoliile PC, in primul rand cel al Economiei si Comertului. Liberalii si democratii au convenit, in cadrul sedintei de marti seara, in privinta obiectivelor pe care Alianta le are de indeplinit in perioada urmatoare. Acestea vizeaza schimbarea presedintilor celor doua Camere, modificarea Legii administratiei locale, dinamizarea masurilor pentru integrarea europeana. Ce se va intampla insa daca obiectivele nu vor fi indeplinite? Democratii considera ca singura solutie o reprezinta alegerile anticipate si le-au explicat liberalilor ca, pentru realizarea acestui obiectiv, ministrii PD sunt dispusi sa-si dea demisia din Guvern. Mai mult, democratii au insistat pentru excluderea conservatorilor din Guvern, masura pe care liberalii nu o agreeaza, ingroziti ca un guvern minoritar va avea viata si mai grea. Liberalii au povestit ca ei nu se opun anticipatelor, dar acestea sunt greu de efectuat la ora actuala, pentru ele fiind necesar sprijinul PC si UDMR. Subiectul ar urma sa fie reluat in luna septembrie. Boc zice ca liberalii imbratiseaza ideea anticipatelor... La finalul intalnirii de marti seara, liderul PD, Emil Boc, a anuntat fericit presa ca liberalii au fost de acord ca, daca nu se realizeaza masurile privind schimbarea presedintilor Camerelor Parlamentului si modificarea Legii administratiei publice locale, singura solutie o pot reprezenta alegerile anticipate. "Daca acest calendar, care tine

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum o ora
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Prognoza meteo duminică, 16 martie: Temperaturile scad brusc. Unde va ninge

Adevarul acum 42 minute
După ce sâmbătă a fost o zi neobişnuit de caldă pentru această perioadă, duminică temeperaturile scad brusc, cu mai mult de 10 grade, şi sunt anunţate ploi în mai multe regiuni ale ţării.

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum 2 ore
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Oana Creţu (PDSU), Gelu Drăgan şi Constantin-Titian Filip şi-au depus candidaturile la BEC pentru alegerile prezidenţiale

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a transmis, în noaptea de sâmbătă spre duminică, faptul că au fost depuse încă trei propuneri de candidatură la alegerile prezidenţiale, potrivit News.ro. Este vorba despre Oana Creţu, din partea Partidului Social-Demo

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 9 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 12 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 11 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Horoscop pentru duminică, 16 martie 2025. Pentru una din zodii, discuții aprinse în relatiile parteneriale

Ziua Constanta acum 44 minute
Berbec Datorita banilor sunt posibile discutii aprinse in relatiile parteneriale, atat sambata cat si duminica. Se pare ca veniturile tale, fie stii numai tu de ele, fie fluctueaza atat de mult, incat apar neplaceri serioase in cheltuielile comune c

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

5°/12°
mar.

1°/7°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/8°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

1°/6°
mie.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/10°
lun.

-0°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

5°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°