Timp de o saptamina, izolati pe un virf de munte intr-un catun din Alpii maritimi – abandonat de populatia sa in 1952 si refacut de un grup de entuziasti de origine belgiana in anii saizeci – s-au reunit membrii Societatii de Studii „Benjamin Fondane“ pentru a discuta cartea acestuia, Rimbaud le Voyou. Societatea a fost creata pentru a studia opera poetica si filozofica (in mare parte publicata postum) a celui care in Romania fusese cunoscut ca B. Fundoianu. In fiecare an, de obicei la sfirsitul lunii iulie, membrii societatii se intrunesc, impreuna cu invitatii lor, pentru a discuta o tema sau o lucrare specifica a poetului devenit mai tirziu, sub influenta lui Sestov, si filozof. Astfel, „observatorul“ s-a transformat pentru moment in… „reporter cultural“.

Fondane era de zece ani la Paris cind, in 1933, ii aparea la Denoël cartea cu un titlu pe cit de controversat, pe atit de potrivit. In afara unor cine-poeme si a volumului de poezii Privelisti, publicat in Romania, Fondane-Fundoianu nu a publicat decit sporadic, in anii douazeci, articole in revistele de avangarda din Romania (Contimporanul, Integral, Unu) si in citeva reviste, mai mult sau mai putin obscure, franceze si belgiene. In acei ani, Fundoianu era de partea miscarii Dada si contra suprarealismului; scrisese despre arta spectacolului si despre artistii plastici – Brancusi si Chagall. Aparent, trecuse printr-o lunga criza (spirituala, de adaptare la un nou mediu, la o noua limba?), care l-a indepartat o vreme de poezie. Aparitia cartii despre Rimbaud, urmata la scurt timp de un prim volum de poeme in limba franceza, Ulysse, il (re)lanseaza pe Benjamin Fondane pe scena literara pariziana.

Anul acesta, invitatii la Peyresq erau, marea majoritate, specialisti in Rimbaud. Am avut astfel prilejul sa auzim lucruri interesante (spuse foarte frumos!) despre acest poet cu sufletul tortura