PNA Timisoara este acuzat ca l-a protejat pe fostul ministru al Economiei, Dan Ioan Popescu, in dosarul Electrica Banat chiar daca un martor audiat la Cluj il indica explicit ca ½ind implicat in afacere.
Dosarul Electrica Banat, in care s-a stabilit un prejudiciu de peste 200 de miliarde de lei vechi, a fost finalizat fara sa se dea curs cererilor de audiere a fostului ministru al Economiei, Dan Ioan Popescu, desi in dosar exista declaratii care il vizeaza.
“In volumul 2, la paginile 22 si 23, exista declaratia martorului Mihaela Caraba (angajata la una dintre firmele care au livrat produse supraevaluate catre Electrica - n.r.), de la Cluj, care spune ca banii erau pentru fostul ministru si ca o parte erau trimisi la PSD.
De asemenea, exista si alta declaratie, a directorului Electrica Brasov, care il implica pe Dan Ioan Popescu”, a declarat o sursa judiciara. Avocatul unuia dintre directorii acuzati, Florin Kovacs, a depus doua cereri pentru audierea lui DIP. “PNA Timisoara a actionat dezamagitor in acest dosar. S-au ferit sa il duca pina la capat.
Au actionat selectiv, dovedind ca nu vor sa se atinga de fosti sau actuali ministri”, a declarat Kovacs. PNA Timisoara a respins cererile de audiere. “Nu existau probe concrete care sa indice implicarea fostului ministru. Noi nu avem restrictii, dar daca nu sint probe nu putem sa audiem persoane doar pentru spectacol”, a declarat procurorul-sef Vasile Vlad Speriusi.
Surse judiciare sustin ca Lucian Boghiu este singura persoana care poate confirma implicarea ministrului PSD. “Pina acum nu a dorit sa colaboreze, desi ar fi putut beneficia de reducere a pedepsei. Daca o face in instanta, inca mai poate primi circumstante atenuante”, a declarat unul dintre anchetatori. Procurorul Speriusi nu a dorit sa comenteze aceste informatii.
PNA Timisoara este acuzat ca l-