Colectia „Scriitori romani“, recent initiata de Editura Corint, invita la relectura si reevaluarea unor carti ale unor scriitori contemporani cvasi-„clasicizati“. Intre ele, romanul lui Octavian Paler Viata pe un peron, ajuns acum la o a treia editie (prima datind din 1981), se cere examinat dintr-o dubla perspectiva. Din nou se dovedeste de neocolit intrebarea – siciitoare pentru unii – daca o carte citita in perioada comunista ca un text subversiv, ca o luare de pozitie fundamental etica travestita in straiele artei, isi pastreaza in context postcomunist valoarea estetica si valentele protestului social autentic.
Octavian PALER
Viata pe un peron
Prefata de Daniel Cristea-Enache,
Editura Corint, Colectia
„Scriitori romani“, Bucuresti,
2005, 256 p.
Exista carti „demascatoare“, procese verbale labirintice ale unor „dezbateri morale“ (bunaoara Orgolii sau Cunoastere de noapte) ce se revendica de la dezideratul „rezistentei prin cultura“ si de la principiul autonomiei esteticului si care, citite astazi, masive, greoaie, redundante, cenusii, ne apar ca niste atavisme literare, pe de o parte, ca niste documente falsificate sau marturii incomplete ale epocii comuniste, pe de alta.
Viata pe un peron nu este un text croit din stofa groasa, pe alocuri mincata de molii sau putrezita, din care au iesit majoritatea romanelor „esopice“ ale comunismului. De aceea, romanul ar trebui asezat pe un alt raft decit acela ce gazduieste parabolele politice ale unor autori ca D.R. Popescu, Petre Salcudeanu s.a.m.d. O spune si prefatatorul prezentei editii a Vietii pe un peron (si totodata coordonatorul noii colectii de la Editura Corint), Daniel Cristea-Enache, dar intr-un mod voalat si poate prea precaut: „...cartea lui Octavian Paler nu are acea suspensie a alegorismului incarcat, stufos, ferindu-i pe autori de ameninta
