Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accidente rutiere si decese suspecte cercetate de Inspectoratul de Munca

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 4 august 2005 ·

Inspectorii de munca din cadrul Inspectoratului de Munca (ITM) Neamt au in cercetare doua accidente mortale de circulatie, care pot fi incadrate la categoria accidentelor de munca. Unul din aceste cazuri poate fi incadrat in categoria accidentelor de munca speciale, de traseu, fiindca este posibil ca decesul sa fi survenit in timpul deplasarii de la locul de munca catre domiciliu. In noaptea de 28 spre 29 iulie, in jurul orei 23.25, Elena C., de 38 de ani, mergea de la serviciu spre casa pe bicicleta, insa, cind a ajuns la intersectia dintre strazile Nordului si Stefan cel Mare, nu a respectat semnificatia indicatorului "Oprire" si nu a accordat prioritate de trecere unui autoturism Seat Cordoba care se deplasa pe strada Stefan cel Mare, avind directia de mers Suceava - Roman, in urma impactului femeia pierzindu-si viata. "Victima era salariata a Romanceram, fiind angajata cu 18 zile inainte de producerea accidentului ca muncitor necalificat. Era casatorita si avea doi copii minori. Am demarat cercetari in acest caz, deoarece accidentul poate fi un caz de accident de munca special, de traseu, daca se confirma unele elemente", a declarat Vasile Trusescu, inspectorul-sef adjunct al ITM Neamt. Un alt accident rutier care a avut ca urmare decesul unui conducator auto a intrat in atentia inspectorilor de munca. Marti, 2 august, in urma unui groaznic accident rutier petrecut la iesirea din Gidinti, Gheorghe Toma, de 48 de ani, din Birlad, conducatorul unui camion MAN, si-a pierdut viata dupa ce vehiculul s-a rasturnat din cauza neadaptarii vitezei la conditiile de drum. "Ne-am autosesizat despre acest caz din ziarul dumneavoastra. Din primele verificari, decesul conducatorului auto s-a produs in timp ce isi indeplinea indatoririle de serviciu efectuind un transport de faina de la o firma din Vaslui catre o societate din Roman. Am luat legatura cu colegii de la ITM Vaslui,

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum 4 ore
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum 37 minute
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

Două fetiţe, rănite în urma unui accident rutier cu 10 victime în Giurgiu. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Ziare.com acum o ora
Un microbuz cu 9 persoane şi o maşină au fost implicate, vineri seară, 13 decembrie, în accident rutier în judeţul Giurgiu, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. Două fetiţe, de 9 şi 12 ani, au fost transportate la un spital din Capitală. ”Doi c

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 3 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Nancy Pelosi, fosta preşedintă democrată a Camerei Reprezentanţilor, a fost spitalizată în timp ce se afla într-o delegaţie oficială în Luxemburg

Adevarul acum 42 minute
Fosta preşedintă a Camerei Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi, în vârstă de 84 de ani, a fost internată în spitalul din Luxemburg după ce „a suferit un traumatism în timpul unui angajament oficial”, potrivit unei declaraţii emise vineri de bir

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 5 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Kelemen Hunor insistă pentru un singur candidat la prezidenţiale din partea coaliţiei. „Altfel, s-ar putea să nu intre niciunul în turul doi”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care vor fi reluate anul viitor, pentru că altfel s-ar putea ca n

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 4 ore
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 4 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Ungaria spune că a găsit o soluţie pentru plata gazelor ruseşti fără a încălca sancţiunile americane

HotNews acum 39 minute
Ungaria a găsit o soluţie care îi va permite să plătească pentru gazele ruseşti livrate prin conducta Turkstream din Bulgaria fără a încălca sancţiunile americane, a anunţat vineri ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, fără a da de

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
Iasi
acum

-3°
vin.

-3°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/4°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

-3°
vin.

-3°/5°
sâm.

-0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/2°
lun.

-3°/2°
Timisoara
acum

vin.

2°/4°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°