Guvernul şi premierul au pierdut enorm la capitolul imagine. Aceasta a fost concluzia mai tuturor comentatorilor după povestea demisiei anunţate şi nedate. Altminteri, ce a făcut Guvernul nu e tocmai rău, au observat mulţi analişti. O altă demisie - anunţată şi dată, cea a ministrului Culturii Mona Muscă - a fost privită tot ca o pierdere de imagine. Un sondaj CURS publicat cu doar cîteva zile înainte arăta că este vorba despre ministrul cel mai cunoscut şi mai popular. Drept pentru care, după ce întorseseră pe toate feţele inconsecvenţa premierului, ziarele şi televiziunile au comentat şi au disecat pînă la saţiu efectele pe care le va avea asupra Alianţei consecvenţa doamnei Muscă. S-a vorbit enorm, timp de o săptămînă, mai ales despre imaginea Guvernului şi a Alianţei. Aproape deloc despre cît de bine sau prost este condusă ţara, despre cît de coerente sînt politicile publice ale executivului, despre cît de eficient s-a dovedit în respectarea calendarului aderării la UE ("prioritatea noastră naţională", nu?). Pentru a recupera deficitul de imagine, şeful executivului s-a pus pe treabă, apelînd la mijloacele deja banalizate: vizite televizate în zonele afectate de inundaţii, cu cîteva sărituri populiste peste cal (a înnoptat la un localnic, a mîncat "din acelaşi blid" cu sătenii etc.). Înainte de inundaţii, premierul părea mai degrabă indiferent faţă de ieşirile sale la rampă şi dădea senzaţia unei discreţii eficiente: era pe cale să-şi construiască portretul unui om sobru şi rezervat, care vorbeşte puţin, ocupat fiind să facă . "Rolul" i se potrivea, cu ieşirile sale antipatice cu tot, cum a fost atunci cînd s-a "răţoit" la sinistraţi, preferînd să spună, fie şi brutal, ce gîndeşte, decît să promită marea cu sarea şi să verse lacrimi de crocodil. De la o vreme, apariţiile sale la televizor s-au înmulţit şi a început să se lucreze la "umanizarea" sa: acum cîteva zi