Majoritatea documentelor remise anchetatorilor de catre Compania Nationala Apele Romane, precum si cele 11 Directii ale Apelor din intreaga tara au scos la iveala o serie de nereguli savarsite de fostul ministru al Mediului, Aurel Constantin Ilie, si o parte din functionarii aflati in subordinea sa, ne-au informat surse judiciare, precizand ca nu este exclusa audierea acestuia in perioada imediat urmatoare.
Fostul ministru al Mediului, Aurel Constantin Ilie, ar putea fi invitat curand in fata procurorilor anticoruptie pentru a fi interpelat in legatura cu modul in care s-au incredintat contractele de indiguire din zonele afectate de inundatii in luna aprilie a acestui an, ne-au informat surse judiciare.
Audierea fostului ministru al Mediului ar putea fi necesara pentru a-i da posibilitatea sa-si spuna parerea fata de acuzatiile care reies din rapoartele intocmite de institutiile beneficiare sau abilitate sa-si dea avizul asupra contractelor de proiectare si executie a lucrarilor de indiguire si care dovedesc modul in care au fost atribuite si efectuate acestea.
Parchetul National Anticoruptie a primit recent cea mai mare parte a rapoartelor referitoare la contractele de proiectare si executare pentru lucrarile de gospodarire a apelor incheiate cu societatile Apa Proiect, Socot, Repcon si Apasco, intocmite de Directiile Apelor Dobrogea, Arges Vedea, Buzau Ialomita, Siret, Prut, Olt, Jiu, Banat, Mures, Crisuri si Somes Tisa, la solicitarea anchetatorilor anticoruptie din data de 18 mai 2005.
Procurorii vor lua in calcul si rezultatul verificarilor scriptice si pe teren efectuate de catre Compania Nationala Apele Romane asupra tuturor obiectivelor de investitii, executate si proiectate in perioada 2000-2004, care stabilesc daca acestea corespund criteriilor de eficienta si standardelor in vigoare.
Amintim ca, in afara acestor verificari, al