Am fost în concediu în Ungaria şi Cehia, mai exact, la Budapesta şi la Praga. Normal, mulţi amici s-au mirat: "Cum, dom'le, nu te duci şi tu la mare, să stai la soare?". Da, eventual la Mamaia, îmi venea să le răspund. Trei oameni, o femeie şi doi bărbaţi, toţi avînd 26-27 de ani, ne-am pus aşadar pe tren, într-o seară de miercuri. Pînă la sosirea a doua zi dimineaţă, la Budapesta, a trebuit să trecem de vamă. Normal. Anormali sînt însă vameşii noştri. Noi am călătorit cu vagonul de dormit, cu trei paturi suprapuse. Eu, în cel de sus. Vameşul român, la 35 de ani şi cu ghiul imens pe un deget, către mine: "Ce faceţi, dom'le, vă ascundeţi acolo, la ham-ham?". În afară de faptul că nici pînă în ziua de azi n-am reuşit să descifrez ce înseamnă "acolo, la ham-ham", am mai remarcat dificultatea realizării unui dialog între oamenii noştri şi un turist american de lîngă noi. Firesc, vameşii maghiari n-au avut nici o obiecţie şi nici un cuvînt în plus faţă de cele strict necesare. Budapesta e oraşul podurilor peste Dunăre şi al apelor termale. Eu am fost acum pentru a şasea oară, mai de fiecare dată ca turist. Prima oară am trecut prin toamna lui '98. Aş fi vrut să aibă loc şi în Bucureşti atîtea schimbări în 7 ani de zile. Maghiarii şi-au rezolvat bine de tot problemele de curăţenie stradală, aspect urbanistic şi comuniune socială. Nu se uită nimeni ciudat la tine dacă eşti auzit vorbind în română, pentru că maghiarii ştiu perfect cum sună limba română, aşa cum şi noi ştim, întotdeauna, cum sună maghiara. Nu se uită nimeni ciudat la tine dacă ai părul nu ştiu cum sau eşti îmbrăcat non-conformist. Mijloacele de transport, indicaţiile din metrou şi traseele spre obiectivele turistice sînt atît de uşor de înţeles, încît, din păcate, doar un om cu grad sever de handicap mental nu s-ar descurca prin oraş. Mă gîndeam cum ar fi pentru un străin să încerce să schimbe magistralele de