Initierea unei serii de lecturi publice sustinute de scriitori romani reprezentativi din diverse generatii, in scoli, universitati si biblioteci, contra unui onorariu de 200 de euro de autor, constituie unul dintre proiectele prezentate de proaspatul presedintele al Uniunii Scriitorilor din Romania, Nicolae Manolescu, in cadrul unei conferinte de presa desfasurate ieri.
Acest program, realizat in parteneriat cu Banca Nationala si Bursa de Valori Bucuresti si la care vor participa anual circa 100 de scriitori selectionati de Uniune, face parte dintr-un proiect mai amplu al noului presedinte, intitulat „Literatura romana azi”.
Prin intermediul sau, Manolescu implica Uniunea Scriitorilor in viata culturala romaneasca, in cateva domenii unde prezenta acesteia era, pana acum, deficitara.
Cele trei componente ale programului privesc tinerii scriitori, publicul romanesc si promovarea cartilor romanesti in strainatate.
Pentru ca literatura sa ajunga la public, pe langa seria de lecturi, Manolescu vrea, ca in urma unor parteneriate, posturile de televiziune sa difuzeze scurte momente poetice si prezentari de scriitori romani contemporani.
Totodata, la sediul din Bucuresti vor fi prezentati scriitori importanti din provincie.
Initierea unei serii de lecturi publice sustinute de scriitori romani reprezentativi din diverse generatii, in scoli, universitati si biblioteci, contra unui onorariu de 200 de euro de autor, constituie unul dintre proiectele prezentate de proaspatul presedintele al Uniunii Scriitorilor din Romania, Nicolae Manolescu, in cadrul unei conferinte de presa desfasurate ieri.
Acest program, realizat in parteneriat cu Banca Nationala si Bursa de Valori Bucuresti si la care vor participa anual circa 100 de scriitori selectionati de Uniune, face parte dintr-un proiect mai amplu al noului p