Bucuroşi că au scăpat cu viaţă, deşi au pierdut toată agoniseala, cei mai mulţi dintre oamenii din satul Bartea, judeţul Bacău, îi mulţumesc lui Dumnezeu. În satul izolat, în care supravieţuiesc 250 de suflete, nu se poate ajunge pe jos, drumul fiind rupt în 14 locuri pe o distanţă de 10 km. O poartă pentru căruţe în mijlocul unui deşert plin de bolovani este imaginea de la jumătatea drumului dintre Comăneşti şi Bartea. Acea poartă aparţinea unei case care a dispărut cu tot cu teren. Poarta reprezintă acum intrarea în infernul apelor. Totuşi, pentru acei oameni sărmani, Dumnezeu este mai presus de orice. Credinţa lor nu este clintită nici cînd văd, cu strîngere de inimă, la lumina soarelui, distrugerile, deşertul de pietre unde, în urmă cu cîteva săptămîni, erau case şi terenuri agricole. Seara nu aduce acestor oameni istoviţi liniştea necesară, deoarece se tem ca nu cumva alte ploi şi inundaţii să îi prindă dormind. După potopul de la începutul lunii, somnul celor rămaşi fără case şi aciuaţi pe ici pe colo nu reprezintă decît un coşmar, o rememorare a potopului. Şi totuşi, există ceva pe cer în care oamenii din Bartea îşi pun speranţe. Acel "ceva" este un semn că Dumnezeu nu i-a abandonat. Cînd îl văd, sute de oameni aleargă besmetici şi îşi ridică mîinile spre cer. Semnul apare de 4-5 ori pe zi, iar ritualul cu mîinile ridicate spre cer se repetă. Semnul este, de fapt, un elicopter al armatei care transportă apă şi mîncare. Elicopterul nu aterizează, ci rămîne într-un echilibru precar, la o jumătate de metru de deşertul bolovănos. Cutiile cu mîncare sînt aruncate în viteză acestor nefericiţi. Un medic, venit cu elicopterul, coboară, ferindu-se de palele elicopterului. În zgomotul asurzitor îi întreabă pipăindu-i pe cei de lîngă el: sînteţi sănătoşi, e cineva bolnav? Răspund cu toţii: "mulţumim Lui Dumnezeu sîntem sănătoşi ". Vorbesc cu oamenii despre cele întîmplat