Prima oară cînd am fost în Occident, m-a uimit numărul de canale de televiziune. La noi, pe lîngă TVR-ul de stat, atunci abia se înfiripa nefericita SOTI. Dincolo erau zeci de posturi. Acum, cînd la număr am ajuns pe aproape, am ocazia să urmăresc mai cu atenţie posturile britanice, care sînt fascinante. Avem şi-n România cîteva mostre, ca un fel de gaură a cheii spre minunile altei lumi. Aici însă, fereastra e larg deschisă. Ce ziceţi, de exemplu, de un post care transmite toată vara, în fiecare seară, concerte simfonice, în direct (de la Albert Hall)? Nu-i mare lucru. Unul dintre concerte: o orchestră aproape numai de studenţi, care cîntau pe scena din mijlocul sălii stînd în picioare, aşezaţi parcă la întîmplare, ca pe un ring de dans, fiecare cu instrumentul îndreptat în altă direcţie, într-o frenezie artistică ce făcea dintr-o piesă contemporană, greu digerabilă, o adevărată nebunie. Apoi, o emisiune cu un bătrînel simpatic care se plimbă pe jos sau cu un Land Rover prin Anglia, în locuri care mai de care mai spectaculoase, povestind tot felul de legende. Şi la un moment dat se opreşte şi spune: "aici a fost pictorul John William Turner, în anul 18...". Şi-ţi arată tabloul pictat de el, suprapus peste peisajul actual. Simplu. Apoi ajunge la un castel şi-ţi spune: "în locul acesta a pictat John Constable în 18...". Şi iar îţi arată o pictură. Uneori, acelaşi loc a fost pictat de mai mulţi şi compararea viziunilor este interesantă. Un documentar despre "noua Al-Qaeda" şi felul în care teroriştii folosesc computerul şi Internetul nu mai impresionează poate pe nimeni, dar te pune la curent cu ceva ce nici nu bănuiai. Duminică dimineaţa, un film despre peştii, delfinii şi broaştele ţestoase de lîngă coastele Americii de Sud te adoarme în spume de valuri, clipoceli acvatice şi peisaje ameţitoare. Cînd te trezeşti, ai în faţă o regată, cu iahturi cu pînze colorate, por