* Helmut Krausser, Canişul Divei, traducere din germană de Rodica Mihaela Neţoiu, Colecţia "Cartea de pe noptieră", Editura Humanitas, 2005. Germanul Helmut Krausser scrie de toate: poezie, roman, proză scurtă, jurnal, teatru, scenariu de film, libret de operă. Lucrul acesta se vede şi în structura Canişului Divei, roman apărut în 1997, cînd autorul său avea 33 de ani. Proza de aici preia cîte ceva de la fiecare dintre celelalte tipuri de text, asigurîndu-şi astfel o propulsie multiplă, spectaculoasă, asemenea unei nave care are şi elice, şi zbaturi, şi vîsle, şi toate pînzele sus. Spectaculoasă se vrea, în fond, chiar şi povestea propriu-zisă, construită cu elemente tari, din zona senzaţionalului. Psihiatra Cora Dulz îl are drept pacient pe Stanislaus Nagy, care pretinde a fi diavolul. Dar un diavol paradoxal, fascinat de divinitatea Mariei Callas, a cărei legendă o repovesteşte punînd cap la cap tot felul de detalii biografice şi vîrîndu-şi între ele o coadă de fan mefistofelic. El o va iubi pe celebra divă şi o va urî pentru faptul că o iubeşte, îi va juca farse sinistre, dar îi va fi şi spectator înmărmurit, ajutor din umbră sau un adorator atît de fericit să-i stea în preajmă, încît se strecoară adeseori în trupul canişului ei cel negru. Cazul e tulburător, Stanislaus Nagy este el însuşi fascinant, aşa că psihiatra va cădea pradă unei atracţii irezistibile faţă de pacientul său. Relaţia lor se complică, au loc întîlniri ciudate, se petrec lucruri de o extravaganţă adolescentină - fapte care, cu cît sînt mai incredibile, cu atît îl fac mai credibil pe pretinsul diavol. Cert este că Helmut Krausser are un arsenal impresionant de tehnici ale suspansului şi o scriitură convulsivă, nu doar adecvată temei, ci capabilă de veritabile bijuterii literare (cum sînt pp. 146-151). Păcat că partea finală a cărţii este cam rasolită, înghesuită, îndesată cu mobile desperecheate