Tace şi, din cauza asta, de multe ori, se spune că: "şi-o merită". Sau "poate că-i place". Alteori se spune doar "biata femeie" şi este compătimită cu o clătinare din cap şi o ridicare de umeri. Oficial, i se arată prin afişele stradale, care mai de care mai colorate, mai lucioase şi mai hotărîte, de genul "Nu Violenţei!" că nu este singură. Este asigurată, prin spoturi publicitare, prin conferinţe la nivel înalt sau meeting-uri ţinute prin ţări străine (la care, evident, nu este invitată) că cineva undeva acolo foarte sus o înţelege. I se spune că oricînd i se va sări în ajutor cu zecile de ONG-uri, grupate, aşa, ca pentru un front comun într-o coaliţie puternică şi imbatabilă. "Coaliţia Naţională a ONG-urilor Implicate în Programe privind Violenţa Împotriva Femeilor". I se înfiinţează pînă şi o Instituţie de stat. Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei. Însă, cu toate acestea, cu toate că i se oferă, atît guvernamental cît şi non-guvernamental, o sumedenie de programe şi proiecte, cu toate că braţul legii (i se spune că) e de partea ei, cu toate că e sfătuită din toate părţile să vorbească şi să ia atitudine, cu toate acestea... ea încă tace. Tace şi înghite bătăile şi umilinţele, cramponîndu-se cu încăpăţînare de întrebarea "eu unde o să mă duc?", invocînd "infimele" detalii cum că pe întregul teritoriu al ţării există doar 40 de adăposturi pentru femeile bătute şi că, odată ajunsă acolo, i se asigură cazarea pentru 30 de zile, după care e invitată să se descurce. Agenţia Naţională pentru Protecţia Familiei este o Instituţie de stat, care - înfiinţată spre finele lui 2003, funcţionează, de fapt, din 2004 - ţine de Ministerul Muncii şi dă sfaturi. Întrebînd de activitatea Instituţiei, domnul director Corneliu Gavaliugov îmi răspunde, foarte pe larg, că "Agenţia este structura Guvernului de specialitate, administraţia publică centrală care se ocupă cu prevenire