Acum 170 de ani, oamenii s-au asezat in zona comunei Stancuta, pentru vecinatatea cu Insula Mica a Brailei. Acum trei ani au incropit si un plan de administrare mai rationala a tinutului, pe care il credeau ca si-al lor.
Numai ca gestionarea arealului devenit parc natural a revenit Regiei Nationale a Padurilor, noile reglementari dandu-le localnicilor sentimentul deposedarii.
Auzisem ca Insula Mica a Brailei e "domiciliul" multor rase rare de pasari, iar peisajul l-ar concura pe cel al Deltei Dunarii.
Cu gandul sa ne strecuram pe bratele Baltii, am ajuns in comuna Stancuta, al carei primar, Nicu Turcu, ne-a devenit ghid incarcat cu destule istorii ale locului.
Cu doua barci cu motor aveam sa facem un tur de vreo patru ore. Timp prielnic pentru a descoperi izul locului, dar si frustrarea instrainarii pe care oamenii o traiesc din 2003, de cand "stapana a averii naturale" a devenit Regia Nationala a Padurilor.
Intrusi
Primarul Turcu e om de-al locului cu vechime si din ’90 a tot asistat la "plamadirea" tinutului. E asistent veterinar de meserie, a practicat ceva ani, ca apoi sa se converteasca la lumea pescareasca, ca sef de Intreprindere Piscicola. De cand a luat carma comunei, din 2000, s-a inscris la Administratie Publica si zice ca-i prieste viata studenteasca.
Inainte sa ne imbarcam, el tine sa trecem pe la incubatoarele pe care si le-a incropit la Primarie. O miniafacere pentru localnici: oamenii aduc aici 30.000 de oua pe serie si in trei saptamani masinariile scot puii, si asta cu discount.
Apoi ne invita sa trecem pe la noua biserica si pe la un monument al eroilor din primul razboi mondial, caci cu asta se mai lauda dupa ce s-a vazut "orfan de insula".
Apoi intindem harta si stabilim traseul. Aflam ca limita Parcului Natural Balta Mica a Brailei este reprezentata
