Ar trebui să ne obişnuim mai mult să ţinem cont de agenda politicienilor cînd le judecăm prestaţiile şi să facem diferenţele în funcţie de aceasta. Vîlva iscată de demisia Monei Muscă ar putea fi un bun prilej. Chiar pentru cei care nu urmăresc cu atenţie viaţa politică, exerciţiul este facil. Excelentele site-uri ale Camerei Deputaţilor (www.cdep.ro) şi Senatului (www.senat.ro) pun la dispoziţie informaţii complete despre fiecare parlamentar, inclusiv intervenţiile, interpelările şi lista proiectelor legislative depuse (mai puţin cum votează, pentru că nu este ţinută numărătoarea). Lista iniţiativelor Monei Muscă este impresionantă nu atît prin număr, cît prin temele abordate. A depus un prim proiect de lege privind accesul la informaţii publice. S-a zbătut pentru această idee şi a presat Guvernul Năstase, astfel încît, pentru că tema dădea bine la Europa, Vasile Dîncu a produs şi el un proiect similar. Din negocierile care au urmat a rezultat ceea ce este acum legea privind liberul acces la informaţiile de interes public. O lege pentru care Dilema a făcut un număr special în urmă cu cîţiva ani, nu are rost să insist asupra ei. Cînd Guvernul PSD a hotărît să îşi subordoneze agenţia Rompres şi să facă din jurnaliştii de acolo funcţionari publici, Mona Muscă a făcut scandal şi a depus un proiect legislativ de reorganizare prin care subordona agenţia Parlamentului. Rompres este acum în subordinea Parlamentului. Cum a avut mereu relaţii bune cu ONG-urile proeminente, i-a venit o idee: ce ar fi să luăm exemplul Ungariei, unde fiecare cetăţean poate să îşi redirecţioneze un mic procent din impozit către o asociaţie neguvernamentală. A lansat o serie de dezbateri, a scris un proiect de lege şi a mers cu el la ministrul de Finanţe, Mihai Tănăsescu. Acesta tocmai lucra la Codul Fiscal şi i-a venit ideea să pună un articol acolo, mai convenabil decît cu o lege specială. Anul