Primul şoc cultural în Berlin a fost dimensiunea uşilor. Sînt cam de două ori mai late decît ceea ce am numi la noi o uşă obişnuită. Apoi, şi fără prea mare legătură cu acest lucru, mentalitatea berlinezilor din medii importante a reprezentat al doilea şoc. Politic. În ciuda amabilităţii şi a elocinţei în prezentarea valorilor democratice, nu mi-am putut stăpîni sentimentul de "Noi vrem egalitate, dar nu pentru căţei". Într-o ţară cu aproximativ cinci milioane de minoritari turci, nu există programe TV, radio sau şcoli speciale pentru ei. Editorul adjunct al cotidianului Die Welt, Carl Graf Hohenthal, spunea că se gîndeşte, nu e încă o decizie confirmată, să înfiinţeze un ziar turcesc. Cu mult dispreţ, Herr Peter Kerkemeier - ghid turistic în timpul liber şi membru într-o comisie importantă a capitalei germane - afirma că problema pădurilor din Berlin şi a mediului în general e că turcii fac grătare şi poluează aerul, că turcii nu ştiu limba germană şi de-aia nu se integrează, că turcii... În plus, Kerkemeier, un bătrînel bonom de altfel, cu barba şi părul albe, de Moş Crăciun, nu se dădea înapoi de la generalizări de tipul: "În Berlin o să vedeţi prostituate şi drogate, sărăcuţele!, în general din Ucraina, cerşetorii şi lăutarii sînt din păcate, din România, iar turcii..." şi aici se abătea cu un potop de învinuiri la adresa acestei minorităţi. Turcii au plecat din ţara lor pentru a căuta o viaţă mai bună şi prin munca lor au redresat economia Germaniei de după al doilea război mondial. "Asta nu înseamnă că acum sîntem nerecunoscători", a completat Kerkemeier. Despre integrarea Turciei în UE se vorbeşte pe acelaşi ton. Purtătorul de cuvînt al CDU, un fel de Alianţa D.A. înainte de a cîştiga alegerile, Matthias Barner, a spus că nu ar mai fi o Uniune Europeană, avînd în vedere că turcii sînt islamici. La obiecţia că şi Ciprul e în UE, cu un număr covîrşitor de islami