Inundaţiile au provocat în lumea românească un sentiment de vinovăţie difuză: e vinovat Guvernul pentru că n-a luat măsuri din timp şi n-a reacţionat prompt, e vinovată presa pentru că a dramatizat excesiv lucrurile şi a creat panică, e vinovat prim-ministrul pentru că a umblat prin noroaie prea bine îmbrăcat şi s-a burzuluit la sinistraţi, sînt vinovaţi sinistraţii pentru că vor soluţii luxoase peste noapte, stau cam mult prin cîrciumi şi nu vor să se strămute, e vinovat preşedintele pentru că, în loc să bîntuie din prima zi prin ploaie, a stat liniştit la Cotroceni, e vinovată administraţia locală, leneşă şi coruptă, e vinovată Opoziţia pentru ce n-a făcut sau a făcut prost, pe vremea cînd era la guvernare, e vinovat Dumnezeu însuşi, care nu oboseşte să ne persecute. Se mai invocă şi "natura" nemiloasă, ghinionul (poporului român şi al noii Puteri), poluarea globală şi războiul din Irak. Mai toată lumea cade însă de acord că, indiferent cine ar fi vinovat, "criza" a fost - şi este - prost gestionată. Care va să zică - pană administrativă. De la cel mai înalt nivel, ni se spune, totuşi, că nu atît administraţia e problema, ci opacitatea populară la intervenţiile ei, şi, în general, lipsa de respect pentru instituţii şi pentru cei care le reprezintă. Multe se puteau evita, dacă oamenii ar fi fost mai ascultători, dacă n-ar fi ignorat indicaţiile "forurilor" competente. Prin urmare, trebuie reconstruit respectul cetăţenilor pentru autoritatea publică. Dar cum? Mai întîi, se pune întrebarea dacă "respectul" faţă de autorităţi e un comportament necesar în orice condiţii. Nu poţi trata cu un respect subînţeles decît instituţii a căror autoritate e subînţeleasă. Asta se întîmplă numai în ţările cu tradiţie democratică stabilă, în care legitimitatea, onestitatea şi eficienţa administraţiei sînt, în genere, garantate. Dacă nu acesta e cazul, atunci respectul trebuie fie imp