Fostii colegi sau angajati ai unor demnitari, care azi gireaza treburi importante in stat, si-i amintesc pe acestia cu mirare. "Cutare? Pai era un mediocru." Fostii colegi sau angajati ai unor demnitari, care azi gireaza treburi importante in stat, si-i amintesc pe acestia cu mirare. "Cutare? Pai era un mediocru." "Hai, domâle, ca-mi vine sa rad! X, ministru?! Iti dau imediat zece oameni din birou care or sa-ti spuna cat era de prost. Daâ prost bine, nu asa!" Fostii colegi si fostii angajati au dreptate. Exista si o incompetenta crescanda in jos. Intre mediocri veritabili, superdotatul se straduieste sa fie ca ei, sa nu-i stinghereasca prin lumina mintii lui, si nu reuseste sa convinga. Isi joaca stangaci rolul de anonim.
Unul din istetii cu numai zece clase, dar avand - zice el - "universitatea vietii" a fost trepadusul multor notorietati, pe cand acestea abia incepeau sa fie cineva. Nici atunci viitorii celebri nu-l incurajau sa se tutuiasca, dar, fiindca lacheul se socotea, intocmai majoritatii lacheilor, mult mai indreptatit ca stapanul la succesul si la afacerile stapanului, acesta ii tolera obraznicirile. Sluga spune "Sefuâ", pe urma "Ma, sefu", iar curand - deoarece, de regula, tutarii celor care ajung mari sunt cu cativa ani mai in varsta ca patronii - relatia e adusa la "Baiatuâ" si "Taticuâ". Ei, bine, persoana cu carte putina de care pomenesc a avut la junete un talent: intuia in persoana, la care tocmai se angaja, viitorul. Mirosea ascensiunile. Si nu atat pentru a se mandri cu asta, ci pentru a le povesti celor care stateau sa-l asculte ce natarai au fost candva toti cei care au avut norocul de a le fi devenit el valet. Argumentul e cuprins de fiecare data in fraza: "Asculta-ma pe mine, ca nu te mint, doar am lucrat cu el sase ani si-l cunosc. Era un bou". In relatarea valetului, lucrurile par sa se fi petrecut asa: viitorii mari de
