"Niciodata!" Acesta a fost raspunsul dur, silabisit, al ministrului Transporturilor, Gheorghe Dobre, la intrebarea: "Se va introduce rovinieta valabila pentru o perioada mai mica de un an?". Fara sa stea prea mult pe ganduri, a venit si explicatia: "Acest lucru nu este specificat in directive pentru cetatenii romani, ci numai pentru straini. Pentru ei, mi se pare normal sa plateasca pentru o zi sau o saptamana. Pentru romani, nu mi se pare normal!", a decretat domnul ministru. Astfel s-au spulberat dorintele a mii de constanteni care inca nu si-au cumparat roviniete, din simplul motiv ca nu au folosit inca masina pe drumurile nationale. Acum doua luni, in mass-media au circulat o serie de stiri prin care publicul era informat ca se studiaza posibilitatea introducerii de roviniete valabile pentru diferite perioade. Soferii, revoltati Soferii din Constanta sunt uimiti de declaratiile ministrului. "De ce trebuie sa platesc rovinieta daca fac un singur drum pe an in afara municipiului?", intreaba, retoric, o soferita. "Strainii sunt mai bine tratati in tara noastra decat noi. Constantenii trebuie sa stie ca, daca circula pe drumurile nationale fara rovinieta, vor plati amenzi cuprinse intre 3 milioane de lei vechi si 4,5 milioane de lei, in cazul autoturismelor. In cazul vehiculelor destinate transportului de marfa, amenzile ajung pana la 70 de milioane de lei. De ce platim? Rovinieta este, de fapt, o taxa de utilizare a drumurilor nationale, aplicabila incepand cu data de 1 ianuarie 2005. Modul cum a fost luata decizia denota, in cel mai bun caz, lipsa de profesionalism. La sfarsitul anului trecut, mii de constanteni au facut cozi uriase la sediile oficiilor postale pentru a-si cumpara autocolantul, de frica amenzilor. Vorbeam de neprofesionalism pentru ca, peste cateva luni, aceeasi rovinieta putea fi cumparata din mii de locatii. Intrebarile puse insa atunci rama