Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul strateg al PSD, analistul Mediafax

Publicat in HotNews, luni 8 august 2005 ·

Fostul strateg al PSD, Bogdan Teodorescu (foto), face acum analize pentru Mediafax, agentia de presa patronata de Adrian Sarbu, finul de casatorie al lui Mircea Geoana. Teodorescu este, in prezent, directorul Institutului PRO, organizatie al carei proprietar este tot Adrian Sarbu. Pe fluxul de stiri Mediafax apar, periodic, analize si comentarii semnate, impersonal, „Institutul PRO”.

De remarcat ca o buna parte din aceste analize ii sunt „dedicate” lui Traian Basescu, fiind foarte critice. De exemplu, cea din luna mai, a carei tema a fost relatia presedintelui cu presa, incepe cu un citat din Basescu, transformat intr-un motto sugestiv pentru orientarea intregului continut al comentariului: „Multumim pentru ultima oara presei inainte de a o lua la bataie”.

Autorii omit sa precizeze ca fraza respectiva a fost rostita de Basescu ca o gluma, lucru precizat de seful statului. Concluzia analizei este in perfecta concordanta cu motto-ul: „Relatia dintre presedinte si presa se deterioreaza, transformandu-se intr-o disputa aproape deschisa”.

Analiza din iulie a Institutului PRO e, de fapt, un „raport lunar de analiza politica si de imagine”. Inca din start, autorii noteaza „revenirea PSD in prim-plan”, dublata de „primele lovituri puternice intre PNL si PD, care anticipeaza tensionarea relatiei dintre cele doua forte ale Aliantei D.A.”.

Se aminteste si de „celebra conferinta de presa in care presedintele Basescu „a facut lumina” in cazul rapirii jurnalistilor, caz care nu a fost insa nici acum cu adevarat clarificat. Pentru opinia publica acest lucru a contat mult mai putin, ea atribuind presedintelui principalul merit in aducerea acasa a jurnalistilor”.

„Sarbu nu mi-a cerut nimic”

Bogdan Teodorescu ne-a confirmat ieri ca este „unul dintre cei 10-12 oameni care realizeaza aceste analize pentru Mediafax”.

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul economic al lui Călin Georgescu, câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale: Prin acest program se ridică Steagul Adevărului, al Iubirii, al Trezirii conștiinței Binelui și frumosului în noi toți!

HotNews acum 42 minute
Programul economic asumat de Călin Georgescu se numește „Hrană, apă, energie” și propune „un nou model social, economic și politic, inovator și unificator: suveranism-distributismul, menit să producă modificări structurale și, în final, o schimbare

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - N. Dan: Nu se întâmplă în sociologie ca cineva să aibă acum două săptămâni 3%, acum o săptămână 10% şi în ziua votului 20%/ E obligatoriu să se aleagă o preşedintă care nu are vreun dubiu ca România să fie în UE şi în NATO

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că discută cu specialişti pentru a înţelege ce s-a întâmplat la alegerile prezidenţiale. ”Nu se întâmplă în sociologie ca cineva să aibă acum două săptămâni 3%, acum o săptămână 10% şi în ziua v

Vîlceanu: PNL trebuie să-şi schimbe conducerea toată şi trebuie să plece de la guvernare imediat

Mediafax acum 44 minute
„Există o campanie care tocmai s-a terminat şi Partidul Naţional Liberal, candidatul Partidului Naţional Liberal, cu echipa dânsului, au luat 8%. Punct. Trebuie să-şi asume răspunderea toată echipa. Demisia, acum, toţi. Vă spun că nu pot să accept o

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - MAI: Duminică au fost înregistrate 435 de sesizări cu privire la posibile contravenţii sau infracţiuni legate de procesul de vot/ 126 nu s-au confirmat, 71 sunt în curs de verificare

News.ro acum o ora
Un număr de 435 de sesizări cu privire la posibile contravenţii sau infracţiuni legate de procesul de vot au fost înregistrate, duminică, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, iar dintre acestea 126 nu s-au confirmat şi 71 sunt în curs de verif

Reacții în presa din Rusia după victoria lui Călin Georgescu: orientarea pro-rusă a acestuia, confirmată

Wall-Street.ro acum o ora
Deși candidatul extremist Călin Georgescu a încercat, recent, să-și tempereze declarațiile extremiste, reacțiile venite din presa din Rusia confirmă, practic, orientarea pro-est a acestuia, adeverind cele mai pesimiste așteptări. Publicația Reporter

Un avion de marfă s-a prăbuşit lângă aeroportul din Vilnius

Mediafax acum 5 ore
Pompierii au fost văzuţi la faţa locului intervenind la o clădire care se află la 1,3 km nord de pista aeroportului. De asemenea, în zonă erau ambulanţe şi poliţie, iar mai multe străzi importante din apropiere au fost închise. Avionul decolase din

Rușii anunță că au capturat un britanic care s-a alăturat ucrainenilor pe front, în Kursk VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Forţele ruse au capturat un mercenar britanic care lupta alături de armata ucraineană în regiunea rusă Kursk, care este încă parţial controlată de forţele Kievului, a declarat o sursă de securitate pentru agenţia rusă RIA, potrivit Reuters. ”Un merc

Ayatollahul Ali Khamnei, liderul suprem al Iranului, cere pedeapsa cu moartea pentru liderii israelieni

Ziare.com acum o ora
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, care sprijină grupările Hamas şi Hezbollah în lupta lor împotriva Israelului în Fâşia Gaza şi Liban, a declarat luni că ar trebui emise pedepse cu moartea pentru liderii israelieni, nu mandate de

Toate marile acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti scad în prima oră după şocul alegerilor

Mediafax acum 2 ore
Indicele principal BET scade cu 1,45%, tras în jos de acţiuni ale unor companii precum OMV Petrom (-1,2%), Banca Transilvania (-0,7%), Hidroelectrica (-0,25%). Cele mai abrupte scăderi sunt la TTS, Aquila, MedLife care scad fiecare cu 4%, Antibiotic

Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor. Mesajul MAE

Mediafax acum 4 ore
În calitate de stat membru al Consiliului Drepturilor Omului (2023-2025) şi al Comisiei privind Statutul Femeii (2024-2028), România urmăreşte promovarea drepturilor femeilor şi fetelor, considerând că protejarea acestora este esenţială pentru dezvo

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
joi

2°/8°
Constanta
acum

lun.

3°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/7°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

10°
lun.

3°/10°
mar.

3°/8°
mie.

4°/8°
joi

6°/11°