Există unii oameni care, indiferent că ai intrat sau nu în vorbă cu ei, numai prin simpla lor prezenţă te fac să te simţi bine. Zâmbetul. El face totul. Cu el deschizi uşi. Îmblânzeşti inimi. Şi linişteşti. De trei zile, Mărioara Precup are 58 de ani şi, atunci când aruncă o privire peste umeri la ce a lăsat în urmă, îşi dă seama că nu a avut o viaţă uşoară. Femeia a ştiut totdeauna să ţină frâiele vieţii şi nu s-a lăsat târâită de ea. Chiar şi atunci când a avut necazuri, în loc să stea să-şi plângă de milă, a preferat să gândească, să ia hotărâri şi să schimbe ce mergea prost. "Aşa-s oamenii. Mereu au impresia că, dacă schimbă câte ceva în viaţă, le va fi mai bine. Dar nu totdeauna reuşesc. Asta nu înseamnă că nu trebuie să mai încerce încă o dată, şi încă o dată…până dau de noroc", ne povesteşte Mărioara. Femeia este din Răstoliţa, loc pe care nu l-ar schimba cu nimic pe lume. Are trei feciori, o casă şi un chef nebun de viaţă. Optimistă şi veselă, ea nu pleacă niciodată de acasă fără a dosi undeva în buzunar câte o glumă sau o vorbă bună pentru fiecare cunoscut pe care-l vede mai abătut. Ea consideră că din viaţă trebuie să iei ce e mai bun, şi nu oricum. Cu ambele mâini. "E scurtă viaţa asta. Merită să ne pierdem vremea cu stări de nelinişte şi stres? Ni se dau minute sau ore în plus de trăit, bonus, pentru că plângem?", se întreabă Mărioara. Una din micile ei bucurii este să bea pe la vecini câte o cafea "mucegăită". Adică, îmbunătăţită cu coniac. "Eram odată la un vecin care m-a servit cu o bere şi o cafea din asta mucegăită. Căldură mare afară. Bea, Mărioaro, berea aia, că se răceşte, îmi zice vecinu'. Nu pot, că mi-e prea cald şi mi se urcă la cap, i-am zis. Atunci bea cafeaua aia că stă degeaba acolo. Nu pot, zău, că din asta mă îmbăt mai tare", ne povesteşte femeia râzând. Pentru Mărioara viaţa este un joc. Iar ea nu se consideră un pion. Ci mâna care