Doua recenzii publicate recent in Idei in Dialog ale cartii lui Antonio Damasio intitulate Eroarea lui Descartes (Editura Humanitas, 2005) ma readuc la subiectul confruntarii – aparent ireductibile – dintre discipline legate de „stiintele tari“ (precum biochimia sau neurofiziologia) si altele, din domeniul filozofiei (epistemologie, ontologie). De data asta, este vorba despre problema dualismului, problema legata de intelegerea si explicarea proceselor mentale: sint ele de natura pur spirituala sau pot fi explicate in termeni materiali si cantitativi (in engleza, the mind-body problem)? Articolele mentionate (Sorin Lavric, Antonio Damasio – un eretic deghizat in neurolog si Mircea Dumitru, Eroarea lui Damasio), diferite atit prin genul de analiza, cit si prin stilul lor, ajung totusi la concluzii foarte asemanatoare: „stiintele acestea stranii si atit de neintelese“, chiar daca nu sint de la diavol, au totusi un caracter oarecum malefic deoarece „ele au redus la neant valorile traditionale ale culturii europene“ (Sorin Lavric).

Din punct de vedere filozofic (pozitia lui Mircea Dumitru), incercarea lui Damasio de a da o „explicatie a subiectivitatii constiintei fenomenale in termeni fizici, non-mentali“, bazata pe un „materialism triumfant“ si „explicatii reductioniste“, este pur si simplu falsa („Nemultumirea pe care eu o resimt fata de aceasta imagine globala este una simpla: pur si simplu mi se pare falsa“).

Vreau sa precizez de la bun inceput ca acest text al meu nu se vrea polemic. Articolele de la care am pornit sint bine scrise si cred ca nici autorii lor nu voiau sa se angajeze intr-o polemica. Ele reprezinta un punct de vedere legitim care este argumentat in propriul lor context intr-un mod foarte serios. Problema intelegerii mintii umane este situata intr-adevar intr-un teritoriu extrem de dificil, la frontiera cunoasterii, cum scrie Mirc