Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UJSL Frăţia de partea ex-directorului AJOFM

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 8 august 2005 ·

Călin Cociş, preşedintele CNSLR Frăţia Mureş, i-a luat ieri partea ex-directorului executiv al AJOFM Mureş, Reghina Fărcaş. Acesta a acuzat modul şi momentul în care aceasta a fost destituită din funcţie. “Nu vreau să mă erijez în apărător al Reghinei Fărcaş, dar combat modalităţile prin care oamenii politici ai vremii încearcă să recompenseze anumite persoane, fapte, sponsorizări”, a declarat Cociş. Liderul CNSLR Frăţia consideră că e aburd ca un director să fie demis pe motiv că a dovedit o prea mare transparenţă faţă de mass-media sau că a avut legături bune cu presa, iar în acelaşi timp să obţină calificativul profesional foarte bine şi să plaseseze agenţia judeţeană pe locul III pe ţară. Cociş a declarat că şefii ANOFM ar fi trebuit să aibă bărbăţia să recunoască că este o decizie politică, recunoscând că nu ar fi contestat demiterea Reghinei Fărcaş dacă aceasta ar fi fost fundamentată şi pe bază legală.

Călin Cociş a mai prezentat în apărarea ex-directorului AJOFM o neconcordanţă între ordinul de demitere nr. 400, datat 29 iulie, şi cel cu nr. 1315 privind punerea în vedere a predării bunurilor şi lucrurilor folosite în exercitarea funcţiei, emis cu o zi înainte. O fi fost graba prea mare.

În încheiere, Cociş a subliniat că toată această tevatură este “o răzbunare pentru dârzenia cu care a rezistat în funcţie Reghina Fărcaş”.

Vă reamintim că Reghina Fărcaş a fost eliberată din funcţie începând cu 1 august pentru că ar fi redat în presă conţinutul unei convorbiri avute cu şeful ANOFM, secretarul de stat Silviu Bian, convorbire publicată de cotidianul nostru, şi care nu ni se pare un motiv suficient pentru a lua o hotărâre atât de radicală. (L.V.)

Călin Cociş, preşedintele CNSLR Frăţia Mureş, i-a luat ieri partea ex-directorului executiv al AJOFM Mureş, Reghina Fărcaş. Acesta a acuzat modul şi momentul în care aceasta a fost destituită

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 7 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 5 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 4 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 8 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 12 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 5 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 8 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 13 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 7 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 5 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°