In luna octombrie 1952, la Armasesti, in judetul Ialomita, termometrele au aratat 39 de grade Celsius. Nici in luna lui Cuptor nu mai simtisera satenii atatea grade pe propria piele. Dar nici in zilele noastre nu o duc prea bine. FENOMEN In luna octombrie 1952, la Armasesti, in judetul Ialomita, termometrele au aratat 39 de grade Celsius. Nici in luna lui Cuptor nu mai simtisera satenii atatea grade pe propria piele. Dar nici in zilele noastre nu o duc prea bine.
Caldura, mare caldura! Cu un automobil mai fierbinte ca un cuptor am ajuns pe la orele amiezii in localitatea ialomiteana Armasesti. De atata caldura iti vine sa calaresti o camila pe autostrada cu viteza maxima ca sa te racoresti. Daca tine vremea tot asa o veni si momentul camilei! Revenind la sat, Armasestiul... e gol. Nu vezi nici om, nici zburatoare nu vezi nimic! Pana si la biserica satului sunt puse lacate, unul la poarta, unul la intrarea in lacasul de cult.
IN CURTEA CU CATEL NEGRU. O parte insemnata a satenilor se ocupa cu agricultura. Unii au pamantul dat la "Asociatie", altii, precum Mos Gheorghe, sunt particulari si isi ingrijesc singuri "lotul". Din poarta-n poarta - goala, si curti cu pasareturi, ajungem si la o curte cu un catel negru la poarta. Animalutul e al lui Neaâ Gheorghe si al lui Tanti Elena, doi proprietari de pamant independenti ajunsi la vreo 80 de ani. Sunt tare mandri de catelul lor. "Cum a fost cu caldura aia mare din octombrie â52?" "Pai a fost... foarte mare! Dar n-a fost doar aia. Cand traia nasa Mita, acum vreo 17 ani, umblam in rochie in ianuarie", isi aminteste Tanti. Amintirile calduroase sunt inlocuite de prezentul si mai calduros. "Nu mai putem, noroc ca nu suntem rai de caldura, nu vezi ca nu e nimeni pe strada? Daca te prinde o vreme de asta la sapa... acolo ramai! Bine ca mi-am recoltat graul ca-l topea acolo pe tarla", afirma Nea Gheorghe. "Nu
