Spre casa, sau intr-o vizita, ori la o intilnire, ii poti aduce, ca si azi, celei dragi flori (flores). Buchetele inca nu s-au inventat. Porti cu emotie un fir de crin. Sau poate unul de trandafir. Il va stringe la piept. Il va culca pe perna. Daca nu se satura de flori, ii aduci o ghirlanda multicolora sau o delicata coronita. Le va atirna de gitul zeilor de piatra, pe mina gratios desfacuta in palma a statuii, de la o coloana la alta in portic, la usorii usii, de jur imprejurul bazinului din atriu… Oriunde este lumina si nemiscare.
Din totdeauna, la Roma si in toata Italia, pe urma de-a lungul si de-a latul Imperiului, s-au purtat florile simple, indigene: violete, brebenei, margarete, tot felul de trandafiri parfumati, crini cu imbatatoare cupe, hyacinti carora li se mai spune si irisi (la noi, stinjenei) sau valul rosu al cimpiei de vara, macii aprinsi de soare.
Si atitea alte specii, pe care gradinile din spatele casei le aduc in intimitatea familiei. Romanii nu indragesc si nu cultiva decit foarte tirziu florile exotice. Se va intimpla doar pe vremea cind cei nascuti la mii de kilometri de Italia si Roma nu vor apuca o viata intreaga sa le vada, desi inca erau si se numeau cetateni romani. Atunci, spre amurgul Imperiului, florile vor ajunge si pe masa bucatarului, alaturi de mirodenii, sub forma de prafuri si granule. Mult mai devreme, cu secole bune inainte, florile patrunsesera insa in farmacii. Din unele flori, farmacistii romani (pharmacopolae, denumire care tradeaza inceputurile grecesti ale meseriei) prepara potiuni si droguri inofensive – de obicei somnifere, niciodata halucinante –, alteori, in conditii speciale, otravuri. Unei clientele constante ii prepara, din esente de flori, produse mult mai cautate in orice casa: arome, parfumuri, pomezi, unguente, alifii. Farmacistii dadeau bani grei pe flori cu viata scurta, dependente de o cl
