- Recital de muzica evreiasca, in interpretarea cantaretei de jazz Teodora Enache -
Absolventa a Facultatii de Matematici din Iasi, Teodora Enache a pornit pe drumul jazzului formandu-se sub exigenta indrumare a maestrului Johnny Raducanu si apoi pe bancile Conservatorului. Foarte curand, au venit si cele mai inalte confirmari pe plan international: premii, elogii in revistele europene si americane de jazz, a colaborat cu instrumentisti cunoscuti in toata lumea, a fost singura invitata la marele Festival International de Jazz de la Montreux, Elvetia, unde a concertat anul trecut cu nume notorii dintre artistii de gen, a primit o bursa de studii in America, unde a avut si o intensa activitate concertistica. Ultimul sau proiect, spectacolul "Radacini - Sorasim", o combinatie vibranta a jazzului pur cu muzica "klezmer" a evreilor din estul Europei, a avut de curand premiera la Teatrul Evreiesc de Stat si a facut senzatie in randul iubitorilor genului, dar si al publicului larg, amator de muzica de calitate.
"Fiecare purtam in noi
un instrument de cantat!"
- Teodora, te stiam o inzestrata talmacitoare a folclorului romanesc in jazz. Dar cum te-ai intalnit tu cu muzica evreiasca?
- Harry Eliad, directorul Teatrului Evreiesc de Stat, a vazut spectacolul meu cu muzica Mariei Tanase pe ritmuri de jazz si mi-a marturisit ca ceva de acest gen, dar cu muzica evreiasca, ar vrea si pe scena teatrului sau. Am ezitat la inceput, pentru ca nu stiam nimic despre aceasta muzica. Dar mama unui foarte bun prieten din Germania, auzind de gandul meu, mi-a trimis de acolo zece Cd-uri diferite cu muzica "klezmer" - muzica evreilor din estul Europei. Klezmer vine din doua cuvinte: "klei" (pamant, argila) si "zemer" (cantec), adica, muzica pamantului, a locului in care te-ai nascut. Un clarinetist celebru de jazz, Giorah Feidman, a readus in atenti