Deschiderea granitelor si emigrarea temporara sau definitiva a vreo doua milioane de romani a fost cel mai benefic lucru care i s-a intamplat acestei tari in perioada post-comunista. Presiunea sociala a scazut – nu au plecat cei care aveau posturi bune – drept pentru care Romania are un somaj nesemnificativ, comparat cu Italia, Germania sau Franta.
Sute de mii de familii din Romania, pauperizate de 15 ani de hotie securista sau incompetenta cederista, traiesc mai bine datorita sumelor venite de peste hotare. Banii veniti de la cei ce muncesc in Occident ajung direct la oameni, spre deosebire de fondurile europene vamuite, deturnate sau rispite de caracatita securista (PSD).
Acesti bani alimenteaza direct economia, regasindu-se in constructii si amenajari de case, in consumul de marfuri sau in excedentul de valuta de pe piata, care a dus la intarirea leului, scaderea inflatiei, denominare si explozia microcreditelor.
Pentru Occident, romanii nostri reprezinta un colac de salvare. In Franta sunt anual 500.000 de locuri de munca neocupate. Era firesc sa se gaseasca cineva dispus sa stearga la fund numarul tot mai mare de batrani ai acelei tari sau sa construiasca repede si ieftin case intr-o tara in plina criza de locuinte.
In Italia la fel: cine sa serveasca in pizzerii, cine sa refaca pe nimica fatadele decrepite ale celui mai mare muzeu in aer liber din lume? Occidentalii s-au imbogatit in asemenea masura si au o protectie sociala atat de extinsa incat nimeni nu se mai atinge de muncile murdare, obositoare, prost platite! In plus, legislatia muncii e atat de rigida si birocratia atat de mare incat mii de firme
sunt obligate sa recurga la munca la negru pentru a supravietui. Sa spunem lucrurilor pe nume: daca nu ar fi fost nevoie de romanii nostri, ei nu ar fi putut ramane si gasi de lucru in numar atat de ma
