In perioada 31 august-10 septembrie se desfasoara la Venetia – Lido cea de-a 62-a editie a celui mai vechi festival cinematografic din lume. A doua editie, dupa cea din 2004, organizata de italianul (in ciuda numelui) Marco Müller, producator, critic de film si mare expert in cinematografie asiatica. A condus in trecut festivalul de la Locarno. La Venetia, l-a inlocuit pe elvetianul Moritz de Hadeln, dat afara dupa numai doua editii. Sic transit gloria mundi...
Prezentind editia de anul acesta a Festivalului din Laguna, Müller a spus: „Va fi un Festival al Autorilor in Stare de Gratie... Filmele sint ca fructele unui pom. In fiecare an sint diferite, mai dulci sau mai amare. Recolta, anul acesta, ni se pare mai buna decit aceea de anul trecut“. O recolta bogata, care va zgudui din nou (infra)structurile delicate de la Lido, sub greutatea numelor si a numerelor. Dar Festivalul de la Venetia nu poate face pasi inapoi.
Este clar ca, pe viitor, va fi nevoie de un nou Palat al Cinematografiei (mai mare, mai modern) si de o noua dimensiune internationala a acestui faimos festival care va trebui sa indrazneasca mai mult pentru a tine pasul cu Cannes si Berlin, care incep sa depaseasca Venetia prin structuri si infrastructuri. Anul acesta, Festivalul de la Venetia refuza vechea diviziune intre „cultura“ si „piata“ si a fost programat cu o anumita doza de schizofrenie imblinzita ca Scorpia lui Shakespeare, cu inteligenta si rabdare. Un festival poetic, dar si istoric si critic.
O diferita elaborare a unui material arheologic extraordinar, care isi trage radacinile din Europa, America si Asia. Dupa experienta de anul trecut, exagerata, cind la Venetia au fost proiectate, in zece zile, peste 100 de filme, un adevarat Infern Lagunar pentru bietii critici de film, care alergau zapaciti de la o sala la alta, fara sa manince si fara sa doarma, in 20
