Nu se cade sa scrii despre un autor la a patra carte fara sa le fi citit pe primele trei, recunosc. Scriind despre Erotikon-ul* lui Liviu Bleoca, fac deci un compromis, justificat de vacanta, dar si de un personaj: naratorul celor 21 de povestiri m-a castigat prin tot ce am aflat despre el citind aceasta carte (deloc hot, in ciuda titlului). L-am asezat in apropierea lui Karel Capek si in peisajul ciudatului umor central-european, sec si melancolic deopotriva, ascunzand o curiozitate extrem de vie si un secret gust al frecventarii limitelor sub masca unei “filozofii de viata” usor plicticoase, de baiat bine crescut si preocupat de aparente.

Volumul e conceput ca o suita de naratiuni autonome, pastrand insa toate un aer de familie, de fragmente ale unui puzzle discret. Povestirile se asambleaza (e drept, imperfect, pentru ca varstele lor estetice sunt diferite) intr-un intreg cu contururi difuze, sugerand, de pilda, formula unui fals jurnal, autopersiflant si ambitios deopotriva. Intamplarile sunt relatate sotto voce, cu aerul ca se evita buscularea unui cititor care precis are ceva mai bun de facut. In realitate, fixurile personajului-narator sunt tenace si transmit imperativul starii exceptionale, traite sau auto-induse, si care se vrea comunicata cu orice pret. Discret, naratorul din Erotikon nu e mai putin solicitant, uzurpand fara mila eroilor sai statutul de personaj principal.

Povestirile lui Liviu Bleoca aduc spectacolul unui anumit mod de a privi existenta, in care umorul si postura “dupa perdea” fac toata punerea in scena. Restul e gust pentru povesti, de regula gogonate, dar spuse cu morga bine jucata. Pledand modestia si stilul “efasat”, naratorul se deseneaza pe sine cu amuzanta meticulozitate. E usor pisalog, are opinii clare despre tot ce i se intampla, contempla abisurile numai dupa ce s-au inchis, nu poate fi luat de apa nici in fat