Povestile pescaresti se impletesc intotdeauna cu amintirea unor mancaruri gustoase, pe care adevaratii pescari nu se sfiesc sa le preparare si sa le ofere (camarazilor de arme, era sa zic, daca admitem ca undita si varsele tot un fel de arme sunt), intr-un soi de "troc al retetelor", un bazar, o piata deschisa, unde dezvaluirea fiecarui secret valoreaza aur. Cea mai frumoasa marturisire dintre toate e aceea a unui pescar "impatimit si nenorocos", care crede si azi ca borsul de peste cel mai bun pe care ar fi fost sa-l manance s-ar fi putut face din primul crap pe care... nu l-a prins. "Era urias si, Doamne, ce ciorba gustoasa faceam eu din el!" Iar exclamatia asta e insotita si azi de amintirea intrebarii pe care, atunci, in prima lui tinerete, i-a pus-o mama, cand s-a intors de pe balta: "Ai prins, Gheorghita?" Nu prinsese decat chitici, de-ajuns abia pentru masa de seara.
Poate si neindestularea pantecului din seara aceea de demult - erau anii grei de dupa razboi si colectivizare - sa fi facut ciorba din pestele neprins mai gustoasa, in amintire...
Dar cum nu voi afla niciodata reteta borsului acela, ia sa va scriu mai bine despre chiftelutele de somn pe care le-am mancat la Corabia, la tanti Anica Popa. Carne alba si grasa, aleasa cu grija de pe oasele mari, tocata de doua ori, sa tot fi fost un kilogram. Doua cepe le-a taiat marunt, fara sa dea importanta lacrimilor - "sunt bune si astea, ca limpezesc ochiul" - , un cartof fiert si-un ardei gras le-a maruntit asijderi. Toate au fost apoi amestecate, impreuna cu doua oua, doua legaturi de marar si alte doua de patrunjel verde, sare, piper si putina boia, o lingura cu smantana, o cana cu faina si-o lingura cu pesmet ("sa le faca pufoase"). Prajite in uleiul incins, pe o parte si pe cealalta, le-a pus apoi pe un servet, sa-si lase grasimea. In vremea asta, mama Anica a pregatit un sos din bulion, vin, mi
