Poate va aduceti aminte ca locuiesc in Petrila, orasul ala de doi bani, unde timpul curge la fel in fiecare zi si berea e din ce in ce mai proasta. Orasul asta are nenumarate fete, pe potriva celor care il descopera. Uite, de la mine de pe balcon, bunaoara, vad un morman de gunoaie (semn de bunastare), iar de pe geamul sufrageriei imi zambeste padurea.

Petrila mai poate fi linistita ca o catedrala, atunci cand nu se aud manelele, urat mirositoare ca un hardau, atunci cand da caldura, ori ca un viitor oras european, cu gaze si asfalt nou, atunci cand se apropie alegerile.

Locuitorii Petrilei sunt, ca peste tot, de toate felurile: si buni, si rai, si mediocri si geniali, ca doar si aici e loc pentru toata lumea.

Pentru multi, Petrila se confunda cu anii nebuni ai inceputurilor sindicale, cand aici era tara lui Cozma, in timp ce altii vad Petrila cu ochii lui Ion Desideriu Sirbu, devenit, din scriitor ascuns in mina de comunisti, un produs cultural de lux, citat cu grabire de orice ins cu oarece spoiala de intelectual.

Si mai e Petrila si locul de bastina al oamenilor rai, aia despre care ati citit de curand la GAZETA, ca au facut pomana pentru un festival mort de-un an, niste nebuni care s-au incapatanat sa vada moleseala orasului ca pe oportunitatea de a face ceva, si nu ca pe o iremediabila condamnare la prostie si somn.

Tatal festivalului, nebunul care si-a facut scena in curte, tampitul care si-a cheltuit banii pe cantareti, poeti, graficieni si dracu' mai stie ce, e artistul Ion Barbu, care a devenit, din nou, inamicul public numarul unu, pentru vina de a fi indraznit sa comita un nou delict de cultura.

Poeme pe pereti

Insotit de un veritabil comando, ramas nedezvaluit pana astazi, Ion Barbu a reusit ca, i