Cred cã nu o sã încetez niciodatã sã mã mir de potentialul nelimitat al justitiei de a ne furniza tot felul de surprize, minore sau ucigãtoare prin efectele pe care le produc.

Cea de astãzi este una minorã. Dar umilitoare pentru magistrati. Floarea Grosu, judecãtorul remarcat prin linguselile administrate superiorilor, era sã ajungã, dacã ar fi ajuns si în cabinetul ministrului de Externe, Mihai Rãzvan Ungureanu, sã ne reprezinte la Curtea Penalã Internationalã de la Haga.

De Grosu nu mã leagã nici o simpatie, pe care ca ziarist nici nu trebuie sã o simt fatã de o persoanã publicã, mai ales de când nu a avut nici cea mai micã mustrare de constiintã sã fie martor într-un proces în care anumite capete de acuzare îi stãteau mai bine ei. Floarea Grosu nu îmi place si dintr-un alt punct de vedere: apropierea prea epidermicã de SRI. De Ovidiu Chelãrescu. Cãruia printre soapte de amor presãrat de ambitiile personale nu se poate sã nu-i fi susurat mici secrete din budoarul justitiei muresene. Cãruia nu se poate sã nu-i povestit cum ar vrea sã ajungã ea presedinte de instantã. Gradul nici nu conteazã. Sunt sigurã cã prin malefica ei influentã, Grosu nu este strãinã nici de acuza jenantã pe care i-a adus-o adversarei sale cã ar fi avut relatii cu mafia italianã. Un dosar de insucces al lui Simion Cecan, acest mitocan fãrã urmã de diplomatie a serviciilor, si al lui Radu Timofte, un habarnist, dacã nu sunt spre propriul interes, al legilor României.

Floarea Grosu a mai coclit din dormitorul, era sã-i spun conjugal, si alte atacuri asupra magistratilor mureseni potrivnici. Ambitie nemãsuratã. Acum se pare însã cã tintele sale sunt mai înalte, via Bucuresti si persoanele de pe malul Dâmbovitei care pot sã o sprijine, spre Europa. Poate de aceea relatiile si patul cu SRI Mures s-au rãcit. Retoric, îi întrebãm pe SRI-isti, a meritat?

de Ligia VORO

C