Există, în romanele pe care le citim, câte o pagină, fără mare importanţă pentru construcţia întregului, dar care, dintr-un motiv greu de explicat, ne cucereşte definitiv. Şi, aşa cum un copil de câţiva ani poate repeta la nesfârşit un joc sau un gest care îl amuză, fără să se plictisească şi cu acelaşi entuziasm ca la început, spre exasperarea părinţilor, eu, una, aş putea să recitesc oricât de des şi cu aceeaşi bucurie paginile favorite din biblioteca lumii. Una dintre acestea se află în Opiniile unui clovn de Heinrich Böll. Nu e direct legată de povestea clovnului monogam, îndrăgostit şi părăsit de Marie, ci reprezintă doar o mică piruetă gratuită. Tânărul şi nenorocosul clovn are o calitate ieşită din comun, aceea de a simţi mirosurile chiar şi prin telefon. Într-o zi disperată, la fel ca toate cele pe care le trăieşte de când l-a părăsit iubirea vieţii lui, simte nevoia să vorbească puţin cu fratele său, Leo, care a ales viaţa religioasă în locul celei lumeşti şi-l caută la telefon, la Facultatea de Teologie cu regim de mânăstire unde se află. Urmează pagina care-mi place: ,A durat mult până cineva de acolo s-a deranjat să vină la telefon, şi tocmai când începusem să înfierez, potrivit stării mele sufleteşti, lipsa asta bisericească de organizare, şi când tocmai spusesem Ťrahatť, cineva a ridicat receptorul, iar o voce nemaipomenit de răguşită interpelă:
- Alo ?
Am fost dezamăgit. Crezusem că voi auzi o voce blândă de călugăriţă, cu miros de cafea slabă şi prăjitură uscată; în loc de aşa ceva, se prezentă un glas croncănitor de bărbat care mirosea a tutun şi a varză atât de pătrunzător, încât am început să tuşesc.
- Scuzaţi-mă, am spus în sfârşit, aş putea să vorbesc cu studentul în teologie Leo Schnier ?
- Cu cine vorbesc ?
- Schnier, am spus.
Probabil că asta îi depăşea imaginaţ
