Lasă în urma ta cîteva enigme; altminteri vei muri de tot - îşi avertiza Elias Canetti în 1982 contemporanii. Viaţa şi scrierile lui nu ridică neapărat enigme insolubile în calea biografilor şi a cititorilor, cît postulează prin ele însele refuzul, energic şi sublimat în literatură, de a ceda forţei destructive a neantului şi a morţii.
,Canetti împlineşte 100 de ani" ar fi deviza ideală şi conformă spiritului acestui autor , sub care în Germania, Austria şi Elveţia este comemorat şi mediatizat centenarul naşterii sale. Elias Canetti a reuşit să negocieze cu moartea 90 de ani de viaţă , lăsînd posterităţii zece volume de opere complete - romane, memorii eseuri, studii, reflecţii. A scris mereu în germană, fie că s-a aflat la Zürich, Viena sau Londra.Pasiunea pentru această limbă secretă i-a fost stîrnită metodic, în copilărie, de o mamă care a vegheat cu străşnicie la desăvîrşirea intelectuală a fiului ei (detaliile acestei deveniri sunt evocate în cele două scrieri autobiografice Limba Salvată şi Facla în ureche). Celebritatea, gloria pe care Canetti le-a preţuit în secret dar pătimaş, i-au fost rezervate abia la anii maturităţii tîrzii.
Azi, în peisajul literaturii germane, scrierile lui Canetti fac impresia unui bloc uriaş, reducînd prin comparaţie creaţiile colegilor săi de generaţie la dimensiunile unor neînsemnate pietre de rîu - scria Robert Menasse în paginile suplimentului literar al unui mare cotidian german.Tot el afirma, evocînd personalitatea contradictorie a autorului aniversat, că cine nu-l urăşte pe Canetti, nu-l poate înţelege. Un paradox ? Potrivit unei păreri unanime, viaţa şi scrierile lui Canetti reflectă toate prefacerile, zbuciumul şi crizele veacului al XX-lea, pentru care de altfel i-a şi fost atribuit în 1981 premiul Nobel pentru Literatură.O lectură ,negativă" a existenţei sale empirice nu atrage cîtuşi de puţi