Mă cunosc cu Paul Gherasim de pe la sfârşitul anilor '40 ai veacului XX şi am rămas cu el într-o relaţie continuă de care - profesional vorbind - am profitat cu folos.
Personalitate complexă, contradictorie, persuasivă, voluntară şi adesea coercitivă, prin excelenţă om de bun gust, de rafinament şi de surprinzătoare putere de asociaţie capabilă să atingă zone de comparaţie de nimeni explorate până la el şi soldate cu rezultate de o uimitoare acuitate şi relevanţă, Paul Gherasim doar cu greu poate fi cuprins în totalitatea virtuţilor sale. Dispunând de o cultură vizuală foarte bogată, deschis exerciţiilor experimentale dar păstrând necontenit o măsură raţională, echilibrat cumpănitoare, de natură să opereze o sinteză între figurativ şi abstract, mereu sugestivă şi marcată de o amprentă personală, el şi-a câştigat o autoritate incontestabilă, ilustrată printr-o seamă de acţiuni, uneori de foarte vastă cuprindere, urmate de consecinţe benefice.
Profund subiectiv, ca orice creator, încrezător în sine dincolo de şi numai o slab afişată reţinere, mai curând aparentă şi circumstanţială decât născută din convingere, Paul Gherasim rămâne un personaj secret, pătruns de mister. Se mişcă fără zgomot, deplasându-se cu discreţie şi manifestând o prudenţă mascată de intensitatea iniţiativelor şi proiectelor cărora li se dedică, dovedindu-se capabil să devină un combatant energic. Nu este totuşi un luptător consecvent în slujba cauzelor drepte; instinctiv, preferă să se abţină decât să rişte, înclinat să deranjeze cât mai puţin şi să nu se pronunţe. Iar când se pronunţă, nu o face mai niciodată în scris, ci verbal. Opiniile sale circulă, fără să lase o mărturie concretă. Nu pot fi captate documentar şi invocate ca argument. Asta, acolo unde e vorba de un proces eminamente conflictual, în care domină răul, minciuna, spiritul distructiv. Confruntat cu o
