FAST-FOOD Unul dintre cunoscutii mei e un mare amator de chifle. Le prefera pe cele pufoase, acoperite cu susan proaspat prajit si, spre marea disperare a vanzatoarei de la brutarie, insista sa le "testeze" inainte de a le cumpara. Experimentul se desfasura cu viteza si nu-ti lasa timp suficient sa reactionezi decat atunci cand, oricum, era prea tarziu. Incepea cam asa: degetul aratator de la mana dreapta se infigea cu iuteala in chifla. Ochii lui ageri stateau la panda sa prinda primele semne. Oare cum va reactiona chifla? In cazul in care, asa traumatizata cum era, reusea sa revina la forma initiala, era semn ca este numai buna sa poposeasca in punga. Daca nu, urma o intreaga discutie in contradictoriu cu vanzatoarea, pana cand cel mai destept ceda. In nici un caz cunoscutul meu.
Nu stiu nici acum, dupa atat timp, de ce era chiar asa de innebunit dupa ele. Ceva-ceva tot am aflat. Este descoperirea lui si tine neaparat sa o povesteasca oricui se arata contrariat de mania lui. Mi-a povestit-o si mie, si vanzatoarei de la brutarie, si vecinului de palier, poate chiar si tie. Totul a pornit de la descoperirea arheologilor ca, inca din neolitic, oamenii plamadeau paine. Se proceda cam la fel: se amesteca faina cu apa si se forma un aluat numai bun de copt. Mai tarziu, in Egiptul Antic, s-au inventat primele cuptoare, menirea lor fiind de atunci inainte sa pregateasca paine. Vechii egipteni modelau aluatul in forma unei turtite aplatizate, aceasta forma permitandu-i sa se coaca mai repede. Toate bune si frumoase, dar unde e chifla in povestea asta? Ei bine, imaginatia lui a gasit raspunsul cuvenit. Un egiptean inventiv s-a gandit sa prepare o painica mai bombata, in interiorul careia sa strecoare diferite legume, ierburi etc. Pe langa faptul ca a inventat chifla, se poate spune ca a facut primul pas in descoperirea acestei delicatese numite pizza. Reala sau nu, ace
