Cotaţiile bursei literare
Bucureştiul Cultural, nr. 17-18, suplimentul săptămînalului 22, continuă ancheta Bursa de valori literare, ajunsă la episodul VII, privind scriitorii care s-au impus pe piaţa culturală românească după 1990, precum şi a ,rezistenţei" la noul context cultural a celor afirmaţi în comunism. Ancheta a fost iniţiată ,ca o reacţie faţă de continua scădere a statutului de scriitor, faţă de scăderea continuă a interesului pentru literatura română contemporană". Această ,bursă" poate satisface numai orgoliul scriitorilor; Cronicarul se îndoieşte că o anchetă, oricît de amplă ar fi, va putea vreodată schimba ceva în sensul menţionat de argumentul suplimentului. Meritul anchetei este însă acela că oferă o imagine relativ exactă a dinamicii literaturii contemporane măcar celor care activează în domeniu. Spun relativ exactă pentru că multe ,vicii de procedură" sar imediat în ochi. În primul rînd, chestionarul nu e tocmai riguros şi dă prea multă libertate participanţilor. De pildă, în timp ce unii ,votează" numai autori cu cel puţin o carte publicată, alţii îi nominalizează şi pe tinerii deocamdată activînd numai publicistic. În al doilea rînd, nu e foarte clar nici criteriul în baza căruia s-au făcut invitaţiile pentru anchetă: ce caută Elena Vlădăreanu într-o anchetă unde participă numai critici şi istorici literari? Şi dacă totuşi Elena Vlădăreanu, atunci de ce nu şi alţi scriitori?
Una peste alta, au răspuns pînă acum: Gheorghe Grigurcu, Cornel Ungureanu, Al. Cistelecan, Sanda Cordoş, Tudorel Urian, Simona Sora, Paul Cernat, Daniel Cristea-Enache, Liviu Antonesei, Tania Radu, Horea Poenar, Mircea Martin, Carmen Muşat, Ioan Stanomir, Marius Chivu, Mircea Iorgulecu, Nicoleta Sălcudeanu, Bogdan Alexandru-Stănescu, Irina Petraş, Ioan Buzera, Elena Vlădăreanu, Ion Simuţ, Luminiţa Marcu. În baza nominalizărilor, iată cum arată