In timpul razboiului, singura organizatie activa a Partidului Comunist din Romania era cea din inchisori.
In anii de razboi, comunistii inchisi ii depaseau atat cantitativ, cat si ca importanta, pe cei aflati in libertate. Detinutii ii supuneau pe nou-veniti unor anchete riguroase, motiv pentru care cunosteau mai bine situatia reala a partidului decat "tovarasii" lor ramasi in libertate.
Inainte de 23 august 1944, PCdR era rupt intre comunistii aflati in libertate si comunistii care ispaseau diferite pedepse privative de libertate. Cu timpul, din cauza conditiilor din timpul razboiului, masurile restrictive luate de regimul antonescian impotriva opozantilor, in general, si a vocilor Moscovei, in special, au devenit mai dure. Astfel, gruparea din inchisori s-a marit atat din punct de vedere numeric, cat si din punct de vedere calitativ. Dintre figurile reprezentative ale comunismului romanesc de dupa 1944, la inchisoare erau Gheorghe Gheorghiu-Dej, Emil Bodnaras, Teohari Georgescu, Iosif Chisinevschi, Miron Constantinescu, Alexandru Draghici, Nicolae Ceausescu (care la acea data nu reprezenta insa un nume in miscarea comunista). Ana Pauker, Vasile Luca, Leonte Rautu se aflau la Moscova. In libertate si in Romania erau Stefan Foris, Constantin Parvulescu, Iosif Ranghet, sotii Ileana si Grigore Raceanu, Ana Toma. Dupa calibrul numelor si dupa gradul de aplicabilitate al deciziei, se poate afirma ca adevaratul partid comunist era cel din inchisori. Indepartarea lui Foris de la conducere, arestarea sa de catre propriii tovarasi de partid, ancheta la care a fost supus si in final moartea s-au datorat liderilor comunisti aflati in detentie. Din inchisoare s-a analizat activitatea sa ca secretar al partidului, acolo s-a luat decizia indepartarii sale, s-a urzit planul, de acolo a iesit Emil Bodnaras - cel insarcinat cu ducerea lui la indeplinire.
STIAU
