Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dupa 16 luni de procese, hipodromul e al italienilor

Publicat in Romania Libera, miercuri 10 august 2005 ·

Vesti bune pentru iubitorii hipismului din Romania: hipodromul de la Ploiesti a fost concesionat unei societati din Italia, care promite ca in cel mai scurt timp totul va arata aproape de standardele europene. E drept, asteptata veste privind construirea unui hipodrom in Bucuresti inca intarzie Ð ziarul nostru v-a informat despre problemele care exista privind locul unde, ignorand contestatiile celor care revendica terenul, se preconiza construirea complexului Ð, dar decat deloc, tot e bine ca se misca ceva la Ploiesti... Licitatie cu cantec Numai ca licitatia de la Ploiesti are o istorie aparte, itele afacerii fiind mult mai incurcate decat la prima vedere. Italienii ar fi trebuit sa castige inca din... aprilie 2004, dar tocmai cand erau pe punctul de a se bucura de "victorie" au aparut problemele. Comisia de atunci a apreciat ca cel de-al doilea ofertant (ca si acum, Ioan Balanescu) a depus date nereale si documente incomplete la dosar, asa ca l-a descalificat. Mai mult, unii spuneau ca el ar fi facut parte chiar din conducerea unor societati italiene care aveau aceiasi patroni cu cel de-al doilea ofertant... Iar cum legislatia prevede existenta a cel putin doi competitori, licitatia a fost anulata. La randul lor, italienii au acuzat comisia ca a incalcat legea respingandu-l pe Balanescu dupa deschiderea ofertelor si nu inainte, cand s-a considerat ca actele sale sunt in regula. Pasul urmator a fost clar: s-a ajuns in instanta, iar verdictul a venit dupa mai bine de un an de procese, Curtea de Apel din Ploiesti dand castig de cauza italienilor. Municipalitatea a trebuit sa dea curs deciziei justitiei de continuare a licitatiei - inceputa in urma cu 16 luni! Ð, iar italienii au castigat fara probleme. 49 de ani pentru italieni Hipodromul din Ploiesti se afla in proprietatea publica a municipiului Ploiesti si in administrarea Consiliului Local al Municipiului Plo

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultrabogaţii Marii Britanii ameninţă cu plecarea în masă din ţară, înainte de modificările fiscale propuse de guvern

News.ro acum o ora
Monaco, Italia, Elveţia, Dubai. Sunt doar câteva dintre destinaţiile care încearcă să-i ademenească pe super bogaţii Regatului Unit înainte de modificările propuse la regimul fiscal al ţării, relatează CNBC. Aproape două treimi (63%) dintre investit

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 13 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 12 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Horoscop pentru sâmbătă, 21 septembrie 2024. Schimbări radicale pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 49 minute
Berbec Sunt posibile cheltuieli importante la finalul acestei saptamani. Se pare ca vei primi o suma de bani consistenta, fie dintr-o colaborare, fie partenerul de viata sau o ruda iti ofera sprijin material nesperat. Pe de alta parte poti afla inf

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 11 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Hezbollah confirmă că un comandant de rang înalt a fost ucis într-un atac israelian

Mediafax acum o ora
Hezbollah a confirmat că Ibrahim Aqil, comandantul operaţiunilor Hezbollah, a fost ucis într-un raid aerian israelian, scrie Sky News. Armata israeliană a afirmat că l-a „eliminat” pe Ibrahim Aqil, descris drept şeful sistemului de operaţiuni al Hez

Serghei Lavrov amenință că Rusia este „complet pregătită” pentru un război cu NATO în Arctica

G4Media acum o ora
Ministrul de externe al Kremlinului, Serghei Lavrov afirmă că „Arctica nu este teritoriul Alianței Nord-Atlantice” și că Rusia este „complet pregătită” pentru un conflict cu NATO în regiune, potrivit presei de stat ruse, citată de Digi24.ro „Vedem c

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 12 ore
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum 9 ore
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

6°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

sâm.

9°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/28°