Drumul spre ruptura brutala cu Iugoslavia de la sfarsitul anilor â40 nu a fost neted, fiind marcat de momente de flux si de altele de reflux. Ca tara invinsa in al doilea razboi mondial, Romania era datoare sa-si poarte crucea si nu avea la indemana prea multe optiuni. Mofturile sovietice i-au impus initial o atitudine de expectativa in raporturile cu autoritatile de la Belgrad, insa, in cele din urma, Gheorghe Gheorghiu-Dej nu a mai avut incotro si s-a conformat directivelor de la Moscova.
Ultima interventie masiva a partizanilor iugoslavi in treburile interne ale romanilor s-a produs cu doar doua zile inainte de caderea guvernului prezidat de generalul Nicolae Radescu.
SARITURI PESTE CAL. La 26 februarie 1945, sub nr. 1441, Agentura Banat a Serviciului Special de Informatii a transmis la Bucuresti o nota revelatoare. "Cu ocazia manifestatiei din 24 si 25 februarie a.c. - consemna documentul - au fost vazute pe strazile orasului Timisoara numeroase grupuri de partizani sarbi, bine inarmati cu arme automate, care urmareau foarte atenti modul cum se desfasoara manifestatia. Numarul celor observati pe strazi era de aproximativ 300. Au fost adusi in camioane, de armata sovietica, lasati apoi sa circule nestingheriti prin oras, in grupuri de cate 6-7 partizani. Nimeni nu-i controleaza si nici nu-i supravegheaza, nici chiar la frontiera, atat la venire, cat si la inapoiere, si nici pe timpul cat se plimba liberi prin judetul Timis-Torontal. De observat ca zilnic se vad astfel de partizani sarbi inarmati pe strazile Timisoarei." Dupa debarcarea lui Nicolae Radescu si instalarea guvernului Petru Groza, situatia de la granita de sud-vest se va stabiliza cat de cat. La 1 noiembrie 1947, intr-un raport referitor la emigrari si treceri frauduloase de frontiera se preciza: "Spre Iugoslavia semnalarile sunt reduse ca numar si, din totalul lor, cea mai mare parte sun
