Jurnalul National si Casa de avocatura "Stefanica, Dutu & Asociatii" propun oficial dezbaterea unui proiect de lege privind organizarea activitatii de lobby. Odata reglementata si legiferata, aceasta activitate ar mai secatui puterile sforarilor si traficantilor de influenta si ar transparentiza decizia politica. Jurnalul National si Casa de avocatura "Stefanica, Dutu & Asociatii" propun oficial Guvernului Romaniei dezbaterea unui proiect de act normativ privind legiferarea activitatii de lobby.
Recentul scandal declansat de presedintele Traian Basescu, privind "grupurile de interese" economice care ar influenta deciziile politice din Romania, a scos inca o data la lumina absenta unei legislatii specifice in domeniul lobby-ului. Aceasta activitate, reglementata in toate tarile civilizate, odata recunoscuta si legiferata, ar mai secatui din puterile sforarilor si traficantilor de influenta. Tocmai de aceea, Jurnalul National si Casa de avocatura "Stefanica, Dutu & Asociatii" supun oficial atentiei premierului Calin Popescu Tariceanu, echipei sale si dezbaterii opiniei publice o propunere de proiect de lege privind organizarea activitatii de lobby.
ASUMARE. Unul dintre obiectivele prioritare ale Cabinetului Tariceanu, anuntat inca de la inceputul mandatului, este asigurarea transparentei in cadrul actului de guvernare, precum si de combatere a flagelului coruptiei. Or, in acest context si tinand cont de tot mai desele observatii ale oficialilor europeni pe aceasta tema, adoptarea de catre Parlament, la propunerea Executivului, a unui act normativ care sa reglementeze activitatea de lobby ar constitui un instrument absolut necesar in atingerea obiectivului asumat. S-ar ajunge astfel la atat de invocata normalizare a relatiilor dintre reprezentantii societatii civile si cei ai autoritatilor statului, prin monitorizarea contactelor dintre acestia si a sch