- Editorial - nr. 157 / 11 August, 2005 Recent, am avut prilejul unei ample conversatii cu un roman australian, plecat din tara in 1983 si revenit in vizita dupa 22 de ani. Evident, i-am cerut opinii cu privire la cum arata Romania astazi fata de cea pe care o lasase in urma, si nu mica ne-a fost surpriza cand am aflat ca fostul refugiat politic este dezamagit de felul in care regimurile postcomuniste au guvernat tara, care, in opinia domniei sale, este departe de adevarata democratie, ea aparand in ochii celor avizati mai mult ca o mixtura de anarhie si harababura, expresie a libertatilor prost intelese. Nu putine au fost argumentele aduse in aceasta privinta de catre interlocutor. Calul de bataie au fost prestatiile necorespunzatoare, atipice chiar pentru o democratie, ale clasei politice romanesti, ale autoritatilor statului, ale statului insusi prin ineficienta lui, incapabil sa creeze acele structuri stabile, in masura sa gestioneze corespunzator problemele dezvoltarii societatii romanesti. "Australia, spunea domnia sa, a fost doar cu cateva secole in urma groapa de gunoi umana a coroanei britanice. Aici erau adusi ocnasii, borfasii, criminalii, condamnatii pe viata ai vastului imperiu de atunci, iar eu va invit sa vedeti ce tara si ce societate au facut urmasii acestora. Acelasi lucru este valabil si pentru Noua Zeelanda, cu care a impartit acelasi destin. Aici, la dumneavoastra, spunea interlocutorul, totul pare a fi cu susul in jos, iar vina nu poate fi decat a celor care s-au angajat intr-un proiect si nu l-au dus la bun sfarsit. Acest proiect este conducerea societatii romanesti fara a dovedi ca sunt capabili sa o si faca. Din pacate, nici poporul roman nu stie inca sa separe graul de neghina. De aceea, in campaniile electorale au castig de cauza, intr-o majoritate covarsitoare, tocmai cei care n-au ce cauta in fruntea societatii: demagogii si arivis